Cum îți merge? Asta este o întrebare care precede orice întâlnire de business între oameni care nu s-au mai văzut de ceva timp. Se spune în mediul de afaceri că nu există decât două variante. Foarte bine, cu un zâmbet larg pe figură este cel mai bun răspuns. Te-ai întâlnit ca să faci afaceri, așa că o doză serioasă de optimism și încredere este un mod cum nu se poate mai nimerit să începi conversația. Dar există și cazuri în care este evident că nu o duci strălucit. Datele publice despre industria în care activezi, situația firmei, chiar și aspectul tău exterior ar putea să contrazică o perspectiva atât de pozitivă. Iar atunci nu poți spune decât că lucrurile merg cum nu se poate mai prost. Orice răspuns de tipul „așa și așa“ – în zona nesfârșită a griurilor, nu în alb sau negru – este total nepotrivit fiindcă implică intrinsec o amestecătură de neliniște, neputință și potențiale pericole necunoscute. Iar un partener de afaceri care nu este capabil să-și evalueze propria poziție nu este de dorit. Ba chiar poate părea incompetent sau neserios.

Succesul în afaceri este strâns legat de acțiune, de planuri alternative, de flexibilitate. Dacă ești în joc, joci până la capăt, până câștigi sau până când îți strângi toate jetoanele și spui „all in“ mizând pe ultima carte în care crezi. Dacă nu funcționează, atunci te retragi și îți încerci norocul la altă masă. Nu e loc în mediul de afaceri pentru o lâncezeală perpetuă, pentru aglomerații de date contradictorii imposibil de analizat, pentru lipsa oricărei predictibilități. Decât așa, mai bine cu banii la saltea. Nimeni nu-și riscă agoniseala de dragul susținerii sine die a unei activități care nu oferă niciun orizont. Nici de dragul „locurilor de muncă“ sau al unei „misiuni istorice“. Banii se mișcă repede – cu cât mai repede, cu atât mai bine – iar parcarea acestora nu este o alternativă decât pentru incompetenți. Acestea sunt regulile jocului, fie că ne place sau nu.

 Cunoscând cele de mai sus, vă invit să reflectați la situația economiei românești. Luați în calcul scandalurile pe marginea independenței justiției, practica absolut amatoricească a guvernului care schimbă regulile în timpul jocului, lipsa oricăror priorități economice pe termen mediu. V-ați așeza la o masă de poker la care dealer-ul își rezervă dreptul de a împărți cărțile după reguli pe care le ține doar pentru el, eventual din mai multe pachete, nici el nu știe exact câte? Dar atunci când dealer-ul respectiv dorește nu doar să împartă cărțile, ci și să joace la masă alături de voi? Fiindcă spre asta tinde acum piața românească: o masă de joc fără reguli, fără limite, fără pedepse pentru cei care trișează.

Știm cu toții răspunsul la întrebările de mai sus. Numai un cartofor cu experiență, aflat în cârdășie cu împărțitorul de cărți ar consimți să joace jocul pe care ni-l propune distinsul nostru premier Victor Viorel. De aceea niciun mare investitor serios nu va mai risca intrarea pe piața românească. De aceea mari firme internaționale se retrag (multe s-au retras deja) sau își fac planuri de fugă și își micșorează cât se poate orice expunere financiară. Iar economia românească reală gâfâie, are genunchii moi și se refugiază fie peste granițe, fie în zona gri, eventual lucrând prin interpuși. Asta este trista realitate pe care o simțim cu toții în propriile buzunare, în contradicție totală cu zâmbetul de Mickey Mouse pe care ni-l oferă primul ministru seara la televizor. În aceste condiții, cum răspundeți la întrebarea din debutul acestui text?

Claudiu Șerban,
director editorial, Capital