fanteziei, intr-un basm fermecat. Inflatia scade, scade de nu se mai opreste; cursul de schimb se intareste de la o zi la alta; deficitul bugetar e de cinci-sase ori mai mic decat in Franta sau Germania (ca pondere in PIB); consumul intern este expansiv, dar evident asta nu impieteaza asupra inflatiei; luna martie a fost luna cu cel mai inalt nivel al exporturilor din istorie; salariile au crescut masiv, exprimate in euro; vorba aceea, toata lumea rade, canta si danseaza. Mai mult decat atat: Romania a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, tara intreaga este pictata intr-o nuanta de roz cu irizatii portocalii.
Marea majoritate a romanilor traiesc insa intr-o realitate paralela, pentru care nimeni nu a facut inca mare lucru. O realitate sobra, chiar trista. O realitate in care nu exista nici Guvern, nici Uniunea Europeana si in care tot ce conteaza este grija zilei de maine. Daca nu ma credeti, o sa va dau cateva exemple, zic eu, convingatoare.
Exemplul 1. A iesit cineva in strada sa se bucure ca am semnat Tratatul de aderare la UE? Cand batea nationala de fotbal, sau mai recent cand Steaua a batut pe Valencia, s-a umplut Piata Universitatii. Acum nici o urma de entuziasm, nimic. Vorba unui prieten, nici macar o zi libera nu s-a dat, sa se simta ca e sarbatoare. De ce nu s-a bucurat romanul, nici macar cat s-a bucurat cand am intrat in NATO? Pentru ca i se pare ceva intangibil, departe de realitatea cu care se confrunta el zilnic. Fara sa fie asa, lui i se pare un moft politic, o semnatura care nu il ajuta sa isi plateasca mai usor intretinerea, nici nu-i pune pe masa un kilogram de carne in plus. Ba, daca asculti stirile din ultimele saptamani, se inmultesc cei care vorbesc despre costurile integrarii, de se sperie bietul roman. Evident, si asta e specialitatea casei, sa sari de la o extrema la alta.
Exemplul 2. Inundatiile catastrofale din Timis sunt un caz, deja comun in Romania, de crasa neglijenta si proasta gestionare a fondurilor si a crizelor. An de an, in Romania sunt inundatii si nu se intampla nimic, nu se iau masuri. Inteleg ca inundatiile au fost directionate inspre unele localitati, ca sa scape altele. Dar comunicarea a lipsit total, lumea a fost luata pe nepregatite. In orice tara in care bunul simt e mai pretuit decat bunul plac, ministrul mediului si-ar fi dat demisia, chiar daca nu ar fi fost vina sa. N-ai sa vezi la noi asa ceva. Ce ministru si-a dat vreodata demisia din cauza unei probleme prost administrate? Vorbim de descentralizare locala, dar cum au reactionat autoritatile locale? Vorbim de raspundere publica, dar cine si-o asuma? Chiar trebuie sa fim o tara de sinistrati de fiecare data cand ploua? Unde in UE se mai intampla asa? Nu exagerez cu nimic, si nici nu mi-am pierdut patriotismul, cand spun ca aducand Romania (si Bulgaria) in UE, Uniunea importa cel mai mare decalaj sau deficit de civilizatie si de administrare din istoria Uniunii.
Exemplul 3. Un clasic in viata al economiei romanesti, fost ministru, imi spunea acum cateva zile, cu multa surprindere, ca a constatat ca fisticul a juns la 45.000 de lei suta de grame, de la 26-30.000 de lei in toamna trecuta, si se minuna de ce, ca doar e de import si preturile marfurilor din import ar trebui sa scada cand leul se intareste. Atunci mi-a dat pentru prima oara dreptate, dupa ce eu ii argumentasem, de mai bine de un an, ca rata inflatiei nu e nici pe departe cea anuntata public. E suficient sa te duci sa faci piata o data, si sa nu mai crezi decat in puterea de cumparare pe care o resimti tu, nu in cea care ti se spune.
Exemplul 4. Am incercat sa obtin un abonament la un club de sport din Bucuresti (sala de forta plus piscina). Costa intre 100 si 400 de euro pe luna. In Spania sau in Suedia, acolo unde am trait cate un an, costul unui astfel de abonament nu depaseste 30-40 de euro. Faptul ca salile de sport totusi prospera e un indicator al decalajului social mai bun chiar decat coeficientul Gini (instrument sociologic traditional pentru masurarea disparitatilor intre segmentele populatiei).
Exemplul 5. Chiria la un apartament de bloc, sau rata la o casa luata cu credit imobiliar, sunt de la 200 de euro in sus – mai mari adica decat salariul mediu net pe economie. Cum e posibil atunci sa se dezvolte creditul imobiliar, cum mai poate sta lumea cu chirie? Raspunsul e simplu: economia subterana e o sursa importanta de venit pentru o buna parte a populatiei. Asa ca lupta cu economia subterana e o lupta pierduta din start.
Pot sa continui cu exemplele pana umplu nu un articol de ziar, ci o carte. Puteti sa continuati si dumneavoastra, sunt convins. La urma urmei, faptul ca traim in realitati paralele nu trebuie sa ne surprinda, de vreme ce Romania e tara ai carei artisti au inventat supra-realismul si teatrul absurd.