Potrivit autoarei, „Forţa economică a femeii” propune o analiză a practicilor internaționale pentru susținerea antreprenoriatului feminin şi, totodată, vine în completarea primului volum publicat în urmă cu 5 ani, intitulat „Forța politică a femeilor”.
„Dacă cineva crede că o femeie nu poate să fie un antreprenor de mare succes, un director de multinațională, cred că se înșeală și cred că nu realizează adevăratul potențial al femeilor antreprenor, care își aduc o contribuție importantă la dezvoltarea economică și, implicit, a României. Începem să vorbim de ceva vreme la Guvern despre o strategie economică. Ne propunem o viziune economică despre direcţia în care trebuie să meargă România și această viziune are ca punct central producția românească, o producție cu femei antreprenor, cu femei manager'”, a spus vicepremierul Borc în cadrul evenimentului.
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, consideră că procentul de creştere economică înregistrat de România se datorează şi antreprenoriatului feminin: „Ne face plăcere să găzduim acest eveniment, cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, nu am mai prea văzut dezbateri pe idei economice. Agenda publică este îmbibată de numărul câinilor de la stână, dar nu avem încă Legea parteneriatului public-privat, nu avem Legea holdingului. Categoric, femeile antreprenor reprezintă un pol important în România. Vorbim de 776.000 de societăți înregistrate la Registrul Comerțului și avem 217.400 de societăți active unde acționarul majoritar este o femeie”.
„Peste o treime din antreprenoriatul românesc este de gen feminin. Nu sunt puține femeile antreprenor. Sunt peste 245.000 de firme din România care sunt conduse de femei. Aceste povești de afaceri se termină prin crearea de noi locuri de muncă, nu puține — peste 740.000”, a declarat dna. deputat Andreea Paul, cu ocazia lansării cărţii dedicate antreprenoriatului feminin.
La eveniment au fost, de asemenea, prezenţi ministrul Finanțelor, Anca Dragu şi consilierul prezidențial Dan Mihalache.
În Romania, peste 600.000 de femei sunt implicate într-o firmă sau deţin un PFA. Cele mai multe românce au buticuri (comerţ) şi service-uri auto, potrivit datelor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cu o rată de 11% a prezenţei feminine în consiliile marilor companii listate, România se menţine aproape de media globală (12%).
La nivel mondial, peste 60% dintre absolvenţii de învăţământ superior sunt femei şi peste 80% dintre deciziile de cumpărare sunt luate de femei.