Rebelii ceasornicăriei de lux, la Dubai

Prima ediție a Dubai Watch Week, eveniment organizat de Ahmed Seddiqi & Sons la începutul lui noiembrie, a adus în centrul atenției ceasornicarii independenți, acei maeștri pe care colecționarii îi caută cu obstinație pentru produsele lor exclusiviste realizate în serii limitate la doar câteva piese.

Nume ca Pascal Raffy, Christiaan van der Klaauw, Philippe Dufour, Pierre Jacques, Peter Speake-Marin sau Laurent Ferrier spun foarte puțin în lumea celor pentru care ceasurile sunt simple accesorii destinate poziționării în societate sau afișării statutului. În schimb, adevărații pasionați, colecționarii care investesc nu doar bani ci și timp, cunoștințe și multă râvnă în descoperirea pieselor demne de atenția lor știu că în spatele unor branduri mai mult sau mai puțin cunoscute stau oameni geniali, persoane fără de care o marcă sau un ceas nu ar putea exista. La expoziția de la Dubai din această lună, exact astfel de oameni au fost invitați să participe pentru a susține ideea „noii orologierii” și pentru a încânta vizitatorii cu prezența lor.

Majoritatea invitaților speciali de la Dubai Watch Week fac câteva zeci de ceasuri pe an, călătoresc cu ele mi de kilometri pentru a le prezenta potențialilor cumpărători și sunt convinși că „new watchmaking” este singura cale demnă de urmat pentru un nou-venit într-o lume dominată de branduri cu nume sonore. Piesele lor sunt atât de diferite încât par a veni din galaxii aflate la ani lumină una de cealaltă, însă pe toți îi unește o caracteristică pentru care colecționarii au o admirație fără margini: se confundă cu ceasurile pe care le creează. Poate cel mai cunoscut nume din pleiada de invitați de la Dubia este Philippe Dufour, un maestru ceasornicar care, cu doar un an în urmă, a ajuns și la București la invitația singurei reviste dedicată în exclusivitate pasionaților de ceasuri, Temporis. Puțini își pot imagina bucuria cu care un colecționarii români au ascultat cuvintele acestui maestru ceasornicar respectat în întreaga lume. Și chiar mai puțini au cea mai vagă idee ce eforturi a făcut un pasioat de ceasuri turc pentru a ajunge să schimbe câteva vorbe cu Dufour la Dubai. Același turc ar fi făcut orice pentru a putea achiziționa una dintre piesele produse de maestrul din spatele marilor complicații ale casei Audemars Piguet și care, din 1989, a preferat să producă ceasuri în nume propriu.

 

Un alt nume tot mai des auzit în lumea așa-numiților „watch aficionados”  este Peter Speake-Marin. Culmea, în ciuda pieselor impresionante ale acestui maestru ceasornicar, momentul de glorie a fost atins abia când, a fost ales de faimosul actor Pierce Brosnan ca sfătuitor pentru filmul Survivor, o peliculă în care vedeta joacă rolu unui ceasornicar. Colaborarea dintre cei doi a dus la transformarea fostului Agent 007 în ambasadorul mărcii Speake-Marin și, bineînțeles, la intrarea colecțiilor Spirit, J-Class și Cabinet des Mysteres, în atenția colecționarilor.

Despre Laurent Ferrier, un maestru care a stat timp de 37 de ani în spatele unora dintre complicațiile brandului Patek Philippe, au auzit chiar mai puțini. Deși nu a ajuns la Dubai, acesta a fost reprezentat acolo de Vanessa Monestel, directorul general al companiei care produce ceasurile ceasornicarului. Aceasta folosește cel mai adesea, atunci când vorbește depre creațiile lui Ferrier, cuvântul „eleganță”, iar acest termen echivalează în opinia șefei casei Laurent Ferrier cu „finisaje de excepție, linii pure și un design perfect”.

Și Pascal Faffy, proprietarul Bovet Fleurier este un nume tot mai des auzit printre colecționarii de ceasuri. Doar că respectul pentru acesta vine mai mult grație științei de a transforma un mic producător aproape anonim de ceasuri, într-un brand cunoscut.