Mai puțini bani la pensie? Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a venit cu explicații după ce un articol din normele de aplicare pentru noua lege a pensiilor a lăsat de înțeles acest lucru.
Mai puțini bani la pensie? Ministerul Muncii a publicat normele de aplicare pentru noua Lege a Pensiilor, ce va deveni operațională în luna septembrie.
Totuși, un anumit articol din aceste norme metodologice a stârnit îngrijorare printre pensionari. Acesta sugerează că veniturile lor ar putea să nu beneficieze de majorările promise.
Bani mai puțini după recalculare?
Discuțiile au fost declanșate de articolul 125, care, în urma recalculării pensiilor, ar putea sugera că veniturile pensionarilor vor înregistra o scădere.
”(1) Pensile stabilite în baza legislației anterioare intrării în vigoare a legii, devenite pensii conform art. 144 din lege, se recalculează din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 155 din lege.
(2) În situația în care, urmare recalculării drepturilor de pensie, conform alin. (1), prin valorificarea venitului total lunar realizat, prevăzut la art. 139 alin. (1) din lege, rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată, se acordă cuantumul și numărul de puncte rezultate în urma recalculării.”, se arată în articolul 125 din normele de aplicare.
De exemplu, un pensionar care, conform noii legi, ar urma să primească 6.000 de lei, dar care, conform legii vechi, primea deja 8.000 de lei, va rămâne cu pensia actuală. Problema apare în ceea ce privește indexarea pensiilor.
Indexarea anuală cu rata inflației se va adăuga la acea pensie de 6.000 de lei. Dacă pensia indexată nu va depăși cea veche de 8.000 de lei, atunci pensionarul respectiv va pierde indexarea. Practic, mulți pensionari nu vor mai beneficia de creșteri până când pensia obținută conform noii legi nu va depăși cea de conformitate cu legea veche.
Întrebat despre aceste articole, Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a adus unele clarificări.
„Dacă preşedintele Casei de Pensii a făcut o asemenea declaraţie este o declaraţie eronată. Vă spun foarte clar nicio pensie nu o să scadă, absolut nicio pensie nu o să scadă. Şi cred că v-aţi convins că am tot timpul proprietatea a ceea ce spun.
Nu uitați că acea lege am lăsat-o eu gata şi ştiu foarte bine ce este acolo. A fost o interpretare în normele metodologice de aplicare a legii din care a dispărut acel articol 111. S-a reformulat şi se explică foarte clar în normele de aplicare la articolul 125 aliniatul 2 ceea ce scrie şi în lege că nicio pensie nu o să scadă.
Grupele de muncă, încadrarea, plata şi recunoașterea lor se tratează în legea pensiilor, iar încadrarea în condiţii deosebite de muncă nu se face printr-o altă lege prin nişte măsurători, nu prin legea pensiilor”, a explicat acesta la Antena 3.
Acești români vor trebui să depună un document la Casa de Pensii
În mai puțin de trei luni, românii își vor primi deciziile de recalculare a pensiei. Cu toate acestea, există o categorie de români care va fi obligată să depună un document care ar putea influența suma pensiei pe care o vor primi.
A doua majorare a pensiei din acest an pare să fie tot mai aproape odată cu fiecare acțiune întreprinsă de autorități. De exemplu, în urmă cu doar câteva zile, au fost publicate normele de aplicare a noii legi a pensiilor. Conform declarațiilor autorităților în domeniu, deciziile de recalculare a pensiei vor fi trimise românilor începând cu luna mai. Mai multe puteți citi aici.