Recalculare pensii. Mulți pensionari sunt nemulțumiți
Recalculare pensii. Mulți pensionari sunt nemulțumiți de modul în care se realizează recalcularea pensiilor.
Cei cu mulți ani de muncă în grupe speciale nu primesc sporuri sau puncte suplimentare. De altfel, cei care au muncit în condiții grele nu vor primi puncte bonus, dacă n-au muncit peste 25 de ani. Ba mai mult, indicele de corecție a fost eliminat din formula de recalculare. Cei mai afectați pensionari sunt cei care aveau un indice de corecție mare (1,4 în anul 2017 și 1,5 în anul 2018) deoarece au ieșit la pensie cu sume mari. În toamnă, pensiile lor vor rămâne neschimbate sau vor crește puțin.
Avantajați sunt pensionarii care nu aveau indice de corecție (cei dinainte de anul 2011) și pensionarii cu indice mic (cei din anul 2014-2015, cu indice de 1,07). Ei pot spera la venituri mari în toamnă.
Cum se realizează recalcularea pensiilor?
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Simona Bucura Oprescu, a reamintit tuturor că pensiile vor fi recalculate, fără a folosi indicele de corecție. Apoi, a oferit un rezumat al formulei de recalculare:
Calculul punctelor contributive:
Se calculează totalul punctelor contributive pe baza contribuțiilor plătite. Se face raportul între cât a cotizat și salariul avut de pensionar, împărțit la salariul mediu brut pe economie folosit pentru bugetul asigurărilor sociale din luna respectivă. Se adună punctajul rezultat.
Puncte asimilate:
Se adaugă puncte suplimentare pentru studiile făcute la zi, o singură dată. Dacă ai mai multe facultăți, se ia în considerare doar perioada cea mai favorabilă, adică cea mai lungă durată de studii. Aceasta este noua metodă de recalculare a pensiilor.
Formual de reclaculare a pensiilor este următoarea: VPR (valoare punct de referință, 81 lei) x număr puncte (puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte necontributive).
Punctele de necontributivitate sunt reprezentate de anii petrecuți în armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an). Puncte de contributivitate se calculează în funcție de contribuția la sistemul de pensii publice. Punctele de stabilitate:
- 0,50 puncte/an, pentru anii 26 – 30 în muncă;
- 0,75 puncte/an, pentru anii 31 – 35;
Cine se ocupă de recalcularea pensiilor?
Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale (CNPP) va recalcula automat pensiile tuturor. Pensiile recalculate vor fi plătite începând cu octombrie 2024. Se poate solicita recalcularea pensiei mai devreme dacă solicitantul îndeplinește anumite condiții, cum ar fi obținerea unui nou stagiu de cotizare.
Puteți afla mai multe informații AICI.