Emma poate că trăiește singură cu tatăl ei, dar lumea ei este foarte aglomerată. Aceasta devine un mentor pentru Harriet (Mia Goth), o fată orfană, de la o școală de fete locală. Harriet are o pasiune pentru Martin, un fermier văduv și umil (Connor Swindells), iar pe baza interacțiunilor celor doi, sentimentele sunt reciproce. Emma nu poate suporta acest lucru și practic o aruncă pe Harriet în brațele vicarului, lingușitorul Elton (Josh O’Connor). Planul eșuează spectaculos, deoarece domnul Elton se îndrăgostește de Emma în loc de Harriet.
Mai e ceva (Ca întotdeauna într-un roman de Austen). Emma plutește deasupra atașamentelor și totuși ea este atrasă de un om care nici măcar apare timp de jumătate din film, Frank Churchill (Callum Turner), care este bogat și pe cale de a fi și mai bogat. Elementul care-i pune bețe în roate Emmei ajunge sub forma lui Jane Fairfax (Amber Anderson), nepoata unei femei locale (Miranda Hart), care plutește divin în oraș, atrăgând toată admirația masculină, spre furia Emmei.
Abordarea lui Autumn de Wilde în această poveste de activitate socială frenetică și complicată este atât elegantă, cât și comică. Farmecul este una dintre cele mai grele calități de capturat (sau chiar de explicat), iar aici chiar găsești farmec autentic. Reprezentațiile sunt uniform excelente, fiecare actor aducând profunzime personajelor lor (chiar și valeții atotprezenți, care nu spun un cuvânt, dar în mod clar au opinii despre oamenii pe care îi servesc). Glumele pornite la începutul filmului (cum ar fi ecranul de foc, de exemplu) răsplătesc din plin spectatorii în scena finală. Acest tip de lucru necesită o grijă reală, o acumulare sensibilă de detalii, care se adaugă la senzația inconfundabilă că aceste moșii impresionante sunt locuite de oameni cu adevărat excentrici.
Estetică simbolică
„Emma” are o viziune îndrăzneață și stil, cu cineastul Christopher Blauvelt, designerul de costume Alexandra Byrne, și designerul de producție Kave Quinn, care lucrează în armonie perfectă. Cântecele tradiționale englezești deasupra peisajului verde sunt perfect plasate și toate se revarsă în preocupările tematice și textuale ale filmului, accentuând nu numai artificialitatea societății (pretențiile, culorile și texturile sale), ci și furtunile ascunse ale sentimentelor umane, pe care personajele încearcă cu disperare să le ascundă și/sau să le suprime. Pălăriile femeilor arată ca niște păsări uriașe de pradă.
Elevele poartă pelerine roșii cu glugă și mărșăluiesc la unison prin oraș ca o adunătură de Scufițe Roșii (sau Slujitoarele lui Margaret Atwood, din The Handmaid’s Tale). Taylor-Joy, una dintre cele mai bune actrite noi de azi, nu încearcă să ne facă să ne placă de Emma, și nu încearcă să îndulcească egoismul Emmei. Nu încearcă să fie adorabilă. Austen însăși știa că nimănui (înafară de ea) nu ar fi îndrăgit-o, probabil, pe Emma. În schimb, vedem o femeie care se aruncă cu capul înainte în haos, din propriile motive, unele dintre care nici măcar ea nu este conștientă.
