Diversificarea, modalitatea optimă de a diminua riscurile
„În general, diversificarea este văzută drept modalitatea optimă de a diminua riscurile într-o perioadă incertă. În condițiile în care inflația depășește parametrii doriți, în timp ce dobânzile cresc și profitabilitatea unor companii tinde să scadă, inevitabil apar episoade de volatilitate”, avertizează Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
„Aceasta implică nevoia de a proteja portofoliul diversificat, printr-o acoperire, fie și parțială, cu poziții de tip vânzare în lipsă sau cu așa-numitele „inverse ETFs” care fluctuează invers față de un anumit indice. Companiile mici și dinamice, orientate pe creștere, tind să aibă de suferit pe termen scurt, dar pot rămâne în atenția celor cu perspective îndelungate”, este de părere Claudiu Cazacu.
„Invazia Ucrainei de către Rusia a generat, pe de o parte, un șoc asupra prețurilor hidrocarburilor, iar pe de altă parte, o aversiune puternică la risc, evoluții care indică scăderea cererii și un mediu cu inflație ridicată. În aceste condiții o abordare prudentă este diversificarea. Pe țări, valute și active”, susține și Adrian Codîrlașu, Vicepreședinte CFA România.
„Țările sunt expuse diferit la această situație. De exemplu Statele Unite, Canada, Australia, Japonia sunt mai puțin expuse decât țările Uniunii Europene. Activele, de asemenea, reacționează diferit.
Companiile pot transfera mai departe creșterea prețurilor materiilor prime, inregistrând venituri substanțiale, ceea ce favorizează acțiunile, în timp ce obligațiunile pierd din valoare, în contextul creșterii ratelor de dobândă. Valutele au performanțe diferite, în contextul atât al ratelor de dobândă care evoluează diferit, cât și a ratelor diferite de inflație.
De exemplu, dolarul american este pe un trend de apreciere, cauzat atât de majorarea diferențialului dintre ratele de dobândă în favoarea dolarului, cât și de ratele superioare de creștere a economiei americane”, consideră Adrian Codîrlașu, Vicepreședinte CFA România.
Laurențiu Mihai, antreprenor, subliniază că „este destul de greu să te protejezi de inflație atunci când ea trece de două cifre, însă nu este imposibil. Prioritar este să nu rămâi prea mult cu cash în bancă pentru că acesta se devalorizează pe zi ce trece. Fiecare instrument de investiție pe care dorești să-l alegi trebuie analizat cu multă atenție, trecut prin filtrul tipologiei de investitor și ulterior investit.”
„Eu sunt adeptul investițiilor pe termen lung și pentru acest lucru aleg mereu investițiile cât mai diversificate într-un portofoliu care să conțină atât acțiuni, în special în sectoare de interes crescut precum energie sau tehnologie, cât și titluri de stat și aur, care mereu au avut creșteri pe perioada inflaționistă.
Pe lângă aceste metode, aleg să direcționez un procent de 3-5% din portofoliul total către metode mai riscante, dar cu potențial, precum monedele digitale, arată Laurențiu Mihai, fondatorul Laurentiumihai.ro.
Aurul, utilitățile, farma și bunurile de consum
Dr.Cristiana Tudor, CFA, precizează că „aurul a fost perceput de-a lungul timpului a fi un depozit de valoare în perioadele economice dificile, deoarece performanța sa nu este legată de cea a piețelor bursiere. Astfel, metalele prețioase în general și aurul în particular sunt considerate active refugiu, deoarece valoarea lor tinde să se aprecieze atunci când prețurile acțiunilor scad.
Nu în ultimul rând, în principal investiția în aur este considerată și o acoperire eficientă împotriva inflației. în plus, experiența empirică a arătat că investițiile în metale prețioase reduc volatilitatea portofoliului pe termen lung. Și în perioada recesionară cauzată de pandemia de Covid-19, aurul și-a îndeplinit rolul tradițional de acoperire împotriva incertitudinii.
„Perioadele de recesiune îi determină pe investitori să se orienteze către active fizice, iar metalele prețioase, cum ar fi aurul sau argintul, tind să aibă rezultate bune”, consideră și Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.
Dr. Cristiana Tudor, CFA, sugerează că „alte posibile investiții indicate în perioadele de recesiune economică sunt acțiunile companiilor din industrii ce beneficiază de o cerere relativ constantă, care le face rezistente la scăderea economică, așa-numitele industrii defensive, cum ar fi companiile de utilități, farmaceutice și cele producătoare de produse esentiale pentru consum.
Dr. Cristiana Tudor, CFA, avertizează că „investitorii ar trebui să păstreze întotdeauna numerar în conturile de economii. Numerarul va genera în continuare un randament mic pe măsură ce dobânda compusă se acumulează.
De asemenea, va reduce volatilitatea portofoliului și, cel mai important, dacă există numerar disponibil, va permite achiziționarea de active financiare la prețuri mici atunci când corecția piețelor încetinește.”
Analistul financiar Radu Puiu sugerează adopția unei abordări investiționale pe termen lung, care poate elimina ”zgomotul de fond” și momentele de panică și corecție ale pieței care aduc niveluri suplimentare de stres.
„În acest sens, o alegere inspirată, care a evoluat bine în perioade de recesiune, pot fi companiile mari, care prezintă fluxuri de numerar solide și oferă dividende semnificative și constante. Această categorie tinde să evolueze superior firmelor care prezintă niveluri ridicate de datorie sau care se confruntă cu scăderi puternice ale cererii pentru bunurile sau serviciile oferite.
Un exemplu ar putea fi „aristocrații dividendelor”, o categorie de companii care și-au majorat dividendele pentru cel puțin 25 de ani consecutivi”, mai notează Radu Puiu.
„Un alt sector care, din punct de vedere istoric, s-a remarcat pozitiv este cel al bunurilor de consum de bază, deoarece furnizează produse la care consumatorii nu renunță atât de ușor chiar și într-un context economic nefavorabil. De asemenea, investițiile în sectoarele de sănătate și utilități pot fi avute în vedere, întrucât sunt servicii pe care consumatorii nu le pot amâna, fiind necesități de moment”, adaugă Radu Puiu.
Strategii de investiții utile în perioadele de volatilitate sporită
„Vânzările scurte rămân una dintre cele mai populare modalități de a face profit în timpul unei recesiuni. Această strategie simplă le permite investitorilor să profite de piețele în declin vânzând o gamă largă de active și poate fi ușor implementată prin tranzacționarea de CFD-uri”, susține Dr. Cristiana Tudor, CFA.
Pe de altă parte, Valentin Nedelcu, investitor și fondator StiintaBanilor.ro, precizează: „în primul rând, ai putea să te aperi de o recesiune trăgându-te total în defensivă: toți banii în depozite bancare garantate, titluri de stat și eventual aur. Problema este că nu știi când va veni această recesiune, cât de severă va fi și cât va dura.
Astfel, ai putea să sacrifici profitul aproape total și să aștepti ani de zile o eventuală criză severă, care ar putea să apară sau nu în următorii ani. Sunt investitori care așteaptă cu banii la bancă o nouă „criză” încă din 2009-2010 sau așteaptă o nouă cădere a pieței imobiliare încă din 2015-2016.”
„O abordare mult mai eficientă ar fi crearea unui coș de investiții diversificate, care să cuprindă un mix de acțiuni, obligațiuni și metale prețioase. Dacă ar fi să aleg un mix de 5 instrumente pe care să le am în acest moment în portofoliu, acestea ar fi: un ETF pe acțiuni pe piețele dezvoltate (de exemplu pe MSCI World), un ETF pe obligațiuni de stat din țările dezvoltate, acțiunile din indicele BET de la BVB, aur și cash”, concluzionează Valentin Nedelcu, investitor și fondator StiintaBanilor.ro
Bogdan Andrei, trader și fondator IQtrading.ro, este de părere că „recomandările de cumpărare/poziționare nu sunt de dorit, întrucât nici o recesiune nu seamănă cu alta, iar modul cum se va face rotația capitalului rămas în piață este absolut imposibil de estimat.
Inflația este un fenomen monetar și psihologic. Combaterea inflației prin metode monetare, să nu își facă nimeni iluzii, se face prin crearea/generarea unei recesiuni.”
„Predictiv la creșterile de dobânzi, dolarul a fost și este o alocare defensivă corectă, însă nu va „ține” tot ciclul de politică monetară. La un moment dat, va scădea”, avertizează Bogdan Andrei.
Alocările de protecție (hedging), pe instrumente cu levier (Opțiuni, Futures, CFD), sunt o modalitate profesionistă de a trece printr-o recesiune, dar nu toți investitorii au cunoștințele necesare sau accesul la astfel de instrumente.
„În general, o abordare mai “activă” ar ajuta investitorii, întrucât micile balansări și rebalansări, și intervențiile pe portofoliu, pot salva destul de mult într-un bear market. La un moment dat, vom avea niște minime în piață. De ce să le așteptăm alocați și să marcăm toate pierderile, când putem să fim puțin mai flexibili și chiar să beneficiem de fluctuațiile pieței”, este de părere Bogdan Andrei.
Vlad Caluș, fondator Minimalistu.eu și Planable, numește câteva instrumente relevante pentru această perioadă: investițiile în ETF-uri diversificate global, acțiunile care oferă dividende în creștere, Real Estate Investment Trusts (REIT) pentru diversificare pe partea de imobiliare, investițiile în Bitcoin și Ethereum și dezvoltarea unei afaceri proprii într-o industrie cu potențial de creștere ridicat.
„Acum, e mai important ca niciodată ca fiecare din noi să aibă un fond de urgență care să-i acopere 3-6 luni din cheltuielile proprii, să avem grijă la modul în care cheltuim banii, să fim mai diligenți și responsabili față de ei. Să nu ne aventurăm în credite sau responsabilități noi”, atrage atenția Vlad Caluș.
Mihai Tiepac, consultant de investiții și fondator Itrade-hub.com, recomandă „instrumentele care pot face profit pe depreciere/ tranzacționare algoritmică, schimbarea structurii portofoliului, investițiile în mărfuri sau transferurile în valută cu inflație scăzută, de exemplu CFH”. Mai mult, el militează pentru educația financiară continuă și „conectarea la realitate” – investitorul de succes fiind mereu la curent cu știrile din piață.