Recesiunea Irlandei, la cote dramatice

Recesiunea economiei irlandeze pentru perioada 2008-2010 ar putea fi cea mai adâncă recesiune cunoscută de o ţară industrializată din anii '30 până acum. Această estimare provine de la principalul institut de cercetare al ţării. Institutul de cercetare economică şi socială a arătat că Produsul Intern Brut al Irlandei va înregistra o scădere de 11,6% în această perioadă, iar Produsul Naţional Brut (PNB) va cunoaşte o depreciere de 14% pe totalul celor 3 ani. "Conform nor

Recesiunea economiei irlandeze pentru perioada 2008-2010 ar putea fi cea mai adâncă recesiune cunoscută de o ţară industrializată din anii ’30 până acum.

Această estimare provine de la principalul institut de cercetare al ţării.

Institutul de cercetare economică şi socială a arătat că Produsul Intern Brut al Irlandei va înregistra o scădere de 11,6% în această perioadă, iar Produsul Naţional Brut (PNB) va cunoaşte o depreciere de 14% pe totalul celor 3 ani.

„Conform normelor istorice şi internaţionale, aceasta este o evoluţie într-adevăr dramatică”, se arată în comunicatul institutului.

Până acum, cea mai adâncă recesiune înregistrată de o ţară industrializată, a fost cea a Finlandei, care în 1990-1993 a cunoscut o contractare de 11% a PNB-ului real.

Sursa: 20min