In primele cinci luni ale anului, numarul de spoturi TV difuzate pentru marcile auto a crescut cu 130% fata de 2005
Daca iuresul de pe strazi este intrerupt zilnic de ambuteiaje, pe “autostrazile” publicitatii se apasa incontinuu pana la podea pe acceleratie: sute de spoturi se lanseaza in eter, zeci de pagini de ziare si reviste sunt acoperite cu reclame pentru marcile de automobile.
Aglomeratia de automobile de pe strazile marilor orase din tara s-a transferat si in piata reclamelor auto. Conform monitorizarilor Alfa Cont, in primele cinci luni ale acestui an s-au inregistrat 74.264 de insertii publicitare pentru marcile de automobile in presa scrisa, radio si TV, cu 68% mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut. Volumul brut de publicitate (calculat pe baza tarifelor lista din presa, radio si TV) s-a ridicat la 73,6 milioane de euro, aproape dublu fata de cel din primele cinci luni ale anului 2005. In perioada amintita, producatorii si dealerii auto au asaltat cu mesaje publicitare mai cu seama televiziunile si posturile de radio. Astfel, pe televiziuni, numarul de spoturi difuzate a crescut cu 130% fata de 2005, iar la radio, cresterea a fost de 66%. In presa scrisa (ziare si reviste), numarul de insertii a fost de 12.961, fara sa se inregistreze cresteri semnificative fata de anul trecut.
Reclamele se adreseaza
familistilor cu venituri mari
Cum se explica cresterea volumului de publicitate pentru automobile? In primul rand, cresterile de vanzari din prima parte a anului au condus inevitabil la alocarea de bugete publicitare aditionale. In al doilea rand, constata Mihai Ilie, media director la agentia Odyssey Communication, “aglomerarea de publicitate pe care o regasim in toate mediile il fac pe consumator sa fie din ce in ce mai superficial, si atunci o prezenta accentuata a mesajelor se impune de la sine.” De asemenea, cresterea volumului se datoreaza si inflatiei de media (cresterea preturilor la spatiile publicitare) ce se resimte si in monitorizari (calculate pe baza tarifelor lista).
Cu aceste “motoare” ambalate, categoria “automobile” ocupa al patrulea loc in clasamentul categoriilor cu cea mai mare expunere pe televiziune (dupa comunicatii, bauturi alcoolice si nealcoolice). “Televiziunea este componenta rationala/vitala a comunicarii din categoria automobile, pentru ca look-ul este ceea ce vrei sa vezi la o masina”, spune Mihai Ilie. Dar o puzderie de oferte se regasesc pe radio pentru ca acest suport ofera, pe considerente de media, eficienta de cost si consum pe targetul vizat. In general, targetul urmarit de reclamele auto variaza in functie de clasa masinii, necesitatea consumatorului, producator si statutul social. “Miezul targetului il definesc ca fiind barbati si femei cu varste intre 20 si 40 de ani, din mediul urban, inclinati catre familie, cu venituri medii si mari. Dar este evident ca, in functie de particularitatile masinii, aceasta tinta poate fii extinsa sau restrictionat”, afirma Ilie.
In ciuda diversitatii marcilor care concureaza pe piata publicitatii auto, exista un loc comun al mesajelor pe care le transmit: beneficiile functionale ale marcii orientate catre familisti. “Nu sunt ocolite nici mesajele cu valoare emotionala, mai ales in comunicarea brandurilor consacrate”, observa Mihai Ilie. Majoritatea spoturilor TV sunt importate si adaptate, ceea ce ingradeste de la inceput o comunicare directa catre consumatorii romani.
Furtuna reclamelor pentru automobile este departe de a se potoli. “Probabil ca, in 2007, vom asista la o scadere de cateva procente in vanzarile de automobile noi si la o crestere a tranzactiilor second hand, dar furia de comunicare va exista in continuare, cu o selectie ce se va adapta evolutiei suporturilor media”, conchide Mihai Ilie.
Cele mai promovate marci auto* pe TV, radio si presa
Marca auto | Volum brut (euro) |
Nr. insertii |
RENAULT |
8.780.000
|
8.106
|
CITROEN |
7.811.000
|
4.236
|
TOYOTA |
7.372.000
|
4.730
|
NISSAN |
4.888.000
|
4.096
|
PEUGEOT |
4.857.000
|
8.153
|
OPEL |
4.782.000
|
4.682
|
FORD |
4.643.000
|
4.323
|
DACIA |
4.225.000
|
5.959
|
VOLKSWAGEN |
3.720.000
|
4.733
|
FIAT |
3.476.000
|
3.145
|
HYUNDAI |
2.486.000
|
2.572
|
CHEVROLET |
2.162.000
|
1.976
|
SKODA |
1.787.000
|
2.705
|
SEAT |
1.468.000
|
1.355
|
AUDI |
1.466.000
|
1.153
|
MITSUBISHI |
1.340.000
|
1.264
|
MERCEDES |
1.327.000
|
2.369
|
ALFA ROMEO |
1.244.000
|
876
|
DAEWOO |
754.000
|
1.505
|
BMW |
734.000
|
459
|
RENAULT & DACIA |
553.000
|
193
|
CHRYSLER |
551.000
|
309
|
SSANGYONG |
466.000
|
453
|
VOLVO |
455.000
|
459
|
KIA |
429.000
|
408
|
Perioada monitorizata: 1 ian.-31 mai 2006; monitorizarea nu include discounturile si barterele;
•Au fost incluse reclamele pentru toate modelele marcii respective (inclusiv 4×4 sau autoutilitare)
sursa: Alfa Cont Mediawatch