Anumite reclame vor fi interzise în România, pe anumite posturi, arată o nouă propunere legislativă. Despre ce este vorba?
Se interzic reclamele la produse alimentare nesănătoase
Produse alimentare nesănătoase. Parlamentari din diferite grupuri politice, printre care PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale, au depus o propunere legislativă la Parlament pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului.
Conform acestei inițiative legislative, reclamele la produse alimentare considerate nesănătoase ar putea fi interzise în timpul programelor destinate copiilor.
Conform propunerii legislative, este interzisă difuzarea de publicitate și teleshopping care promovează produse alimentare și băuturi cu un aport substanțial de compuși dăunători sănătății, precum:
- acizi grași trans
- grăsimi
- sare
- sodiu
- zahăr
- îndulcitori
- aditivi alimentari
Unde se interzic reclamele la produse alimentare nesănătoase?
Măsura trebuie aplicată în timpul programelor pentru copii și în comunicările comerciale audiovizuale adresate minorilor. De asemenea, este interzisă prezentarea minorilor consumând astfel de produse în reclamele destinate lor.
Propunerea legislativă prevede și obligația ca publicitatea pentru astfel de produse să fie însoțită de un insert scris și/sau sonor care informează publicul că produsul nu se adresează minorilor. De asemenea, reclamele care promovează astfel de produse vor fi încheiate cu avertismentul sonor și vizual: „Consumul excesiv de acizi grași trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari dăunează grav sănătății”.
Controlul respectării acestor interdicții ar urma să fie asigurat de Consiliul Național al Audiovizualului și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
România, pe primul loc în UE la obezitate infantilă
Inițiatorii propunerii subliniază în expunerea de motive că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește obezitatea infantilă.
Ei susțin că restricționarea reclamelor la produse nesănătoase în timpul programelor pentru copii este crucială pentru protejarea sănătății acestora. S-a avut în vedere timpul semnificativ pe care îl petrec copiii în fața televizoarelor și în mediul online.
„Toate studiile realizate la nivel european şi internaţional au demonstrat că un consum des de produse fast-food care conţin tipuri de alimente şi băuturi cu un aport substanţial de compuşi ca acizi graşi trans, grăsimi, sare, sodiu, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari dăunează sănătăţii persoanelor care le consumă, dar în special minorilor şi tinerilor. Aşadar, un consum al acestui gen de alimente şi băuturi duce la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi obezitatea, probleme emoţionale şi de stimă de sine, dar şi boli cronice pe termen lung. O singură masă fast-food ar putea adăuga 160 şi 310 kilocalorii în plus la aportul caloric zilnic pentru adolescenţi şi, respectiv, pentru copiii mai mici”, subliniază iniţiatorii.
Obezitatea infantilă este o problemă majoră în întreaga lume, iar această propunere legislativă vine ca răspuns la tendința globală de creștere a ratei obezității la copii și tineri. Studiile arată că un consum frecvent de produse alimentare nesănătoase contribuie la probleme de sănătate pe termen lung, cum ar fi:
- obezitatea
- afecțiuni emoționale și de stimă de sine
- boli cronice
Parlamentarii consideră că măsurile propuse sunt necesare pentru a proteja copiii și tinerii din România de influențele negative ale publicității nesănătoase.