Marketingul pe mobil se îndreaptă „cu paşi rapizi către «mass adoption»“, crede Alex Putineanu, managing director la Mobile Works, agenție lansată de nici două săptămâni de grupul de comunicare Lowe. „2012 va fi un an plin de oportunităţi în acest domeniu, datorită creşterii vânzărilor de smart phone-uri, internetului mobil şi nivelului de familiarizare cu beneficiile mobile marketingului“, argumentează Putineanu.
Pentru el, migrarea bugetelor de promovare ale companiilor către astfel de campanii are o logică simplă: este relativ cunoscut faptul că unul dintre avantajele majore ale acestui serviciu sunt costurile, mult mai mici decât la o campanie de marketing pe tv, spre exemplu.
Plus că „telefonul mobil este canalul cu cea mai mare audiență și cel mai personal dintre toate canalele de comunicare“, după părerea lui Dan Vîrtopeanu, mobile marketer şi fost director general la Voxline Communications, unul dintre primii trei jucători de pe piața de mobile marketing. Cu alte cuvinte, firma care folosește acest serviciu are posibilitatea de a furniza conținut în funcție de traseul potențialilor clienți prin detectarea – grație telefonului mobil – locului în care se află aceștia. Dincolo de tehnologie, ideea de creativitate, ținând cont că mobilul ajunge să permită orice – chiar și să oprești motorul mașinii cu un SMS sau să pornești climatizarea când ești în drum spre casă – rămâne valabilă. O campanie pe mobil poate să coste câteva mii de euro sau să ajungă la 30.000 euro – cât a fost valoarea celei mai scumpe campanii făcute până acum în România prin această metodă. Când vine vorba de rezultate, specialiștii vorbesc de o rată de răspuns între 5% și 25%, pentru campaniile prin SMS, de exemplu, și chiar de peste 40%–50%, în cazul campaniilor de „bluetooth marketing“.
Cei mai mulți bani vin însă în continuare din SMS marketing, conform lui Dan Vîrtopeanu – „Advertiserii români n-au prea trecut de faza campaniilor prin SMS-uri“. Dan Boabeș, proprietarul SimPlus, o companie de servicii interactive prin SMS, are și o explicație: „Bluetooth-ul este o tehnologie destul de inadecvată promovării, pentru că există o reticență a utilizatorilor de a o folosi. De altfel, multă lume ține închis bluetooth-ul în mod curent, să nu consume din puterea bateriei“.
Marketingul prin bluetooth câștigă teren
Până astăzi, numărul de firme care s-au promovat printr-o campanie desfășurată prin mobile marketing – o piață relativ mică, pe care Vîrtopeanu o estimează la 7 mil. euro în 2011 – abia trece de 20, după cum reiese din datele principalelor agenții care furnizează astfel de servicii. Printre ele sunt companii precum Unilever, Orange, BMW, kika, Stella Artois, Ferrero, Beck‘s, Bergenbier, Johnson&Johnson, Wrigley, Pepsi sau Farmaciile Dona. Dar agențiile estimează că sumele direcționate spre mobile marketing vor crește în următoarele 12 luni cu 20%-25%, o creștere mai rapidă decât în cazul altor forme de advertising, cu excepția internetului.
Și privind în perspectivă, cei din industrie consideră că un „upgrade“ al campaniilor prin SMS este cel via bluetooth. Tehnologia bluetooth devine din ce în ce mai interesantă pentru tot mai mulți marketeri datorită avantajelor ei de necontestat: este sigură din punctul de vedere al securității datelor, și dacă prin SMS poți trimite doar text, prin bluetooth poți trimite în plus și poze, imagini animate, fișiere audio și video, aplicații Java etc., și nu doar celor care au telefon mobil, ci și celor care au laptopuri, MP3 playere, mașini cu sistem bluetooth integrat, telefoane mobile și multe altele. Creșterea interesului pentru tehnologia bluetooth este dată și de cifrele de vânzări ale ABN Systems, unul dintre principalii furnizori de echipamente telecom şi soluţii de comunicare mobilă. Astfel, în 2011, compania a vândut peste 150.000 de căşti bluetooth, mai multe cu aproape 30% faţă de 2010. E, așadar, doar o chestiune de timp până când bluetooth-ul va ajunge să fie la fel de folosit ca SMS-ul.
„Astăzi, telefonul mobil a devenit un canal-cheie de conectare a brandurilor cu consumatorii.”
Veronica Savanciuc, CEO, grupul Lowe
Unilever, BMW, kika, Stella Artois, Ferrero sau Wrigley se promovează pe telefonul mobil
27 februarie 2012, 11:18
Ultima modificare în 27 februarie 2012, 13:18
În căutarea unor alternative de comunicare, mai bine ţintite și care să implice costuri mai mici, companiile au început să se promoveze ceva mai mult prin mobile marketing. O spun specialiștii, o confirmă și cifrele.
Etichete:
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Cum să intri pe piața de consultanță din capitala UE?
- De ce investitorii locali din farma ar putea să caute alte piețe?
- Mol nu este interesat de compania poloneză Lotos
- Fiat ar putea închide uzine în Italia
- Profitul Volkswagen s-a dublat în 2011
- Taxa clawback, primele efecte: un mare importator de medicamente oncologice părăseşte România
- Cum pot ajuta tabletele la dezvoltarea companiilor
- A fost aprobată înființarea Complexului Energetic Oltenia
- Petrom a dat la buget 45 de miliarde de lei în 6 ani
- Bosch a finalizat procedurile de preluare a Unipoint