Cei care s-au împrumutat în moneda Țării Cantoanelor nu ar trebui să se grăbească să-și convertească creditele în euro deoarece puterea francului elvețian ar putea slăbi.
Creditele în monede exotice au fost extrem de tentante pentru români în urmă cu trei-patru ani deoarece dobânzile practicate de bănci la acestea erau extrem de mici. În plus, leul era puternic, veniturile erau în creștere, iar atenționările referitoare la riscurile atașate acestor finanțări au fost ignorate. Efectul: circa 14% din totalul creditelor pentru locuințe sunt în franci elvețieni.
Această monedă s-a apreciat cu 58% comparativ cu ianuarie 2007, ceea ce a făcut ca ratele la creditele în franci elvețieni să crească la fel de mult chiar dacă dobânda a rămas aceeași sau peste această valoare dacă între timp a crescut și nivelul acesteia. În spatele aprecierii francului elvețian stau două evoluții: acesta a devenit mai puternic în raport cu euro, în timp ce puterea leului a scăzut. Astfel, francul este cotat în prezent la peste 3,3 lei, comparativ cu numai doi lei la începutul lui 2007. La aceeași dată, cu un euro erau cumpărați 1,6 franci, iar acum, sunt cumpărați numai 1,28 franci. În decembrie, moneda unică a fost și mai slabă : doar 1,24 franci în schimbul unui euro.
Moneda elevețiană s-a apreciat deoarece investitorii o consideră extrem de sigură. Însă, puterea francului ar putea slăbi în acest an în raport cu euro. Efectul nu va fi vizibil pentru români deoarece prognozele indică un leu mai puternic numai spre sfârșitul acestui an. Astfel, Raiffeisen prognozează o rată de schimb de 3,28 lei pentru un franc la finele anului, iar ING, 3,5 lei. Însă, la finele lui 2012, ING vede o paritate de trei lei pentru un franc.
Cât pierzi dacă faci conversia în euro
Cei cu credite în franci care decid să le convertească în euro marchează pierderea produsă de deprecierea leului în raport cu francul. Cei care au luat un credit de 64.600 de franci în ianuarie 2007 (40.000 de euro în acel moment) mai au de plătit băncii o sumă de circa 61.400 de franci. Această sumă convertită în moneda europeană echivalează însă cu circa 50.500 de euro, ceea ce înseamnă o pierdere de circa 12.500 de euro, determinată de deprecierea francului, aceasta deoarece dacă împrumutul ar fi fost contractat de la început în euro, soldul ar fi scăzut cu circa 2.000 de euro în perioada scursă.
Puțin mai avantajoasă ar putea fi conversia creditului la sfârșitul lui 2012 sau începutul lui 2013, când economiștii ING Bank prognozează că un euro va fi cotat la 1,35 franci. Creditul menționat ar putea fi acoperit atunci cu circa 44.500 de euro, sumă oricum mai mare decât echivalentul celei contractate în franci în 2007.
Restanțele au explodat
Majorarea semnificativă a ratelor la creditele în franci elvețieni într-o perioadă în care veniturile populației au scăzut din cauza crizei a dus la creșterea semnificativă a restanțelor la împrumuturile luate în această valută. Valoarea ratelor restante la acestea era de 738 de milioane de lei (aproape 172 de milioane de euro) în noiembrie 2010, de șase ori mai mare față de aceeași lună din 2009. Spre comparație, sumele restante la toate creditele în derulare aproape s-au dublat în această perioadă. Restanțele la creditele luate în euro s-au dublat în perioada menționată, ajungând la 1,9 miliarde de lei la sfârșitul lui noiembrie 2010. Mai ușor de rambursat s-au dovedit a fi creditele în lei, la care valoarea restanțelor a crescut cu 55%, până la 2,64 miliarde de lei.