În România productivitatea muncii a înregistrat creșteri din 2005 și până în prezent, dar a atins doar 45% din media europeană în intervalul 2009/2009, conform unui raport publicat astăzi de către Comisia Europeană.
În schimb, costul cu forța de muncă a crescut cu 261% în perioada 2000-2009, fiind cea mai mare creștere înregistrată în rândul statelor membre, adică de peste zece ori față de media europeană, de 19%. În luna iulie a acestui an producția industrială a scăzut cu 6% față de perioada anterioară crizei.
Industria românească este una neperformantă. Nivelul consumului energetic și a pierderilor generate de diferite companii, poziționează țara noastră pe al treilea loc în clasamentul celor mai puțin performante industrii din cadrul UE.
În raportul executivului de la Bruxelles concluziile sunt: pentru România prioritatea pe termen scurt este menținerea sub control a cheltuielilor publice, stabilizarea macroeconomică și implementarea urgentă a reformelor structurale, care să stimuleze mediul de afaceri. Însă, cea mai importantă măsură pe care țara noastră trebuie să o ia este reforma efectivă a administrației publice, atât la nivel central cât și la nivel local.