În preajma lui Mihai Antonescu
Sincer să fiu, nu mă aşteptam să mă captiveze într-atât o carte de documente, rapoarte politico-economice şi stenograme, presupus aride şi destinate exclusiv specialiştilor: „Pacea de mâine. Documente ale comisiei constituite în vederea pregătirii conferinţei de pace de după cel de-Al Doilea Război Mondial (1942-1944)“, ediţie de Petre Otu, la Editura Militară, 2006.
În prim-plan, Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de miniştri şi ministrul afacerilor străine. Un personaj despre care noi, cititorii de rând, ştim din păcate prea puţin: că în materie de speranţe şi strategie se deosebea radical de Ion Antonescu (nu credea în victoria germană şi a pledat constant, din 1942, pentru înţelegeri cu aliaţii anglo-saxoni), că a salvat o parte însemnată a elitei din generaţia lui Mircea Eliade, prin posturi oficiale în străinătate (inclusiv o sumă redutabilă pentru finanţări externe), şi că s-a comportat jenant – nu sublim, ca mareşalul – în momentul execuţiei. În rest, eu unul abia acum îi citesc convingerile şi pledoariile de un românism pe cât de ardent, pe atât de bine calculat. Ungaria, spune el, „jucând pe toate tablourile internaţionale, a reuşit să obţină, prin proceduri pacifice, teritorii de la Berlin şi Roma. După ce această ţară ne-a dat atâtea lecţii, nu învăţăm nimic. Cu pământul frânt, cu graniţele sfâşiate, prăbuşiţi în mândria şi drepturile noastre, încă stăm într-o beatitudine şi aşteptăm ca alţii să ne facă istoria – fie de pe malurile Tamisei, fie de la Auswärtiges Amt, fie de la Roma, fie de la Moscova“.
Încă din octombrie 1939, se instituise o comisie condusă de Silviu Dragomir, la subsecretariatul de stat pentru minorităţi, în vederea colectării documentelor pentru viitoarea conferinţă de pace, dar după declanşarea campaniei din Est, autorităţile au reluat ideea şi l-au numit pe Vasile Stoica (1881-1972) la conducerea noii structuri, un om cooptat de Ionel Brătianu în corpul tehnic al delegaţiei noastre la Conferinţa de pace de la Paris, colaborator al lui Titulescu, fost ministru al României în Albania, Bulgaria, Turcia ş.a.m.d. În cele şapte secţiuni ale Comisiei întâlnim nume sonore, precum I. Petrovici, Gh. Brătianu, C. Giurescu, Gh. Fotino, Al. Marcu, Lucian Blaga, S. Bornemisa, Pamfil Şeicaru, Grigore Antipa, Anton Golopenţia, S. Mehedinţi, Mircea Vulcănescu…
Dincolo de mulţimea detaliilor tehnice, aflăm verdicte ameţitoare, de la convingerea lui Valer Pop cum că „în cazul unui succes anglo-american se va ajunge la autonomia Ardealului“ şi concluzia lui Silviu Dragomir („suntem în urma ungurilor, ei cu câteva institute, cu peste 600.000 de fişe, noi cu nici un institut, nici o fişă, nici o colecţie“), până la informaţiile seci de tipul „la Viena nu avem nici un corespondent de presă, ungurii au 20“ (Liviu Rebreanu), necontenitele bârfe ori şicane în care excela Pamfil Şeicaru, ori suita evaluărilor privind tratativele cu bulgarii (v. la p. 274 o mostră de complexitate etno-economico-politică exemplară din unghiul eurobalcanităţii de azi şi unde străluceşte Mircea Vulcănescu).
Arhivele sunt neaşteptat de vii.
«Nu mă aşteptam să mă captiveze într-atât o carte de documente, rapoarte politico-economice şi stenograme, presupus aride. (…) O mostră de complexitate etno-economico-politică exemplară.»
Dan C. Mihăilescu
Best seller
Raymond Aron (1905 – 1983) a fost cel mai important gânditor liberal francez al secolului XX, o personalitate cu o influenţă enormă asupra multor generaţii de politicieni, sociologi şi politologi. Spectatorul angajat este cea mai accesibilă introducere în opera sa.
La apariţie, Criza spiritului american a produs un imens şoc în SUA, prin atacul fără precedent împotriva declinului educaţiei universitare americane. Considerată una dintre cele mai influente cărţi ale secolului XX, e indispensabilă pentru cei interesaţi de istoria contemporană.
Sunt puţini cei care ar fi dispuşi să accepte o ipoteză conform căreia Uniunea Europeană ar putea reprezenta, pe termen lung, un model de societate cu un succes mai mare decât Statele Unite. Şi totuşi, Visul european, devenită bestseller, exact asta afirmă…
