Recomandări despre cum poți să alegi cea mai bună folie pentru solar!

După o perioadă în care a locui la bloc părea cea mai bună opțiune pentru majoritatea românilor, lucrurile au început să se schimbe. În special familiile cu copii au înțeles că a locui la curte implică mai multe avantaje, și de aceea au decis să facă o schimbare în acest sens.

Printre ei te numeri și tu, și până acum ești foarte mulțumit de decizia pe care ai luat-o. Și, de ce să nu recunoaștem, ideea de a-ți cultiva propriile legume într-un solar, pentru a le oferi celor dragi produse proaspete și sănătoase a fost unul dintre motivele care au stat în spatele hotărârii de a renunța la apartamentul de la bloc. Zis și făcut!

Ai reușit să identifici în curtea ta suficient spațiu pentru a-ți amenaja un solar, te-ai documentat despre cum poate fi construit, dar acum trebuie să te gândești și la folia pentru solar. Aici intervenim noi, cu câteva recomandări pentru tine, pe care le-ai putea găsi interesante, și pe care te invităm să le descoperi în rândurile de mai jos.

Alege mereu calitatea

Chiar dacă poate nu costă chiar atât de mult, asta nu înseamnă că trebuie să alegi orice folie, pe motiv că sigur își va face treaba și dacă nu, o înlocuiești rapid și gata. De ce să nu investești de prima dată într-un produs de bună calitate, care să le permită plantelor tale să se dezvolte armonios?

O folie solar profesionala de inalta calitate si transparenta pentru sere si solarii este cea mai bună alegere, iar pentru asta ea trebuie să îndeplinească unele funcții, despre care îți amintim și noi.

Funcția UV

Grație acestei funcții, folia ta solară permite luminii să pătrundă la plantele din interiorul solarului, fără însă ca aceste raze să afecteze culturile de aici. După cum probabil știi, în unele cazuri, razele prea puternice ale soarelui îți pot afecta negativ cultura ta de legume, ca să nu mai amintim și de faptul că unele plante nu sunt prea bune prietene cu o prea multă lumină.

Cu ajutorul dar de această folie, razele UV sunt astfel filtrate în așa fel încât culturile tale au cele mai bune condiții pentru dezvoltare.

Elasticitate

Chiar dacă nu crezi, este una dintre funcțiile foarte importante pe care trebuie să le îndeplinească o folie de bună calitate. Gândește-te la anotimpurile în care plouă mult, sau chiar ninge, folia trebuie să susțină zăpada sau cantitatea de apă, fără ca asta să o afecteze în vreun fel.

Aici intervine elasticitatea ei, care permite dilatarea și contractarea în funcție de vremea de afară.

Anti ceață și anti-picurare

Această funcție a foliei este cea care contribuie foarte mult la reducerea condensului, dar împiedică și scurgerea umezelii pe culturile tale.

În acest fel reușești să previi apariția multor boli ale plantelor cauzate de umiditatea în exces, cum ar fi să zicem mucegaiul, cea mai cunoscută dintre ele.

Temperatura constantă

Știi prea bine că atunci când ai construit un solar, este nevoie ca plantele din interior să aibă cele mai bune condiții pentru a se dezvoltat.

Printre altele, este necesar ca temperatura interioară să fie cea potrivită pentru ele. O folie solar cu aditivi cu straturi IR este ceea ce ai nevoie, pentru sunt blocate radiațiile și ai posibilitatea să menții temperaturile constante în interior.

Cum se montează o folie

Dacă ai înțeles care sunt funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească o folie, să trecem la următorul aspect, și anume montarea ei. Nu este o operațiune prea complicată, dar ai nevoie de unele îndrumări în acest sens. Se începe mai întâi cu stâlpii de susținere, care trebuie așezați la distanțe potrivite, și cărora să le regleze înălțimea dorită.

Folia trebuie să fie așezată perfect întinsă, și de aceea folosește toate accesoriile de care ai nevoie pentru ca prinderea ei să fie una corectă și calitativă. Clemele și clipsurile sunt de mare ajutor acum, iar dacă simți că nu te descurci, nu ezita să ceri ajutorul celor mai cu experiență decât tine.

Avantajele foliei

Toți cultivatorii de legume cunosc care sunt avantajele folosirii acestei folii. Este mai mult ca sigur că și tu te numeri printre aceștia, iar dacă ești la început de drum ne facem datoria și ți le enumerăm și noi. În primul rând, temperatura aerului din interior este mai redusă atunci când afară sunt călduri foarte mari.

Apoi, avem de a face cu diferențe destul de mici dintre temperaturile de pe perioada nopții și a zilei, intensitatea luminii este atât cât trebuie pentru ca tu să obții culture frumoase și sănătoase, plantele din interior sunt protejate de acele raze UV care le pot afecta dezvoltarea și ții mai ușor sub control umiditatea din interior.

Cultivă-ți singur legumele pentru consum

A-ți amenaja propria grădină de legume, un solar, nu este atât de complicat pe cât pare, și oricine se poate descurca. Important este să îți dorești cu adevărat așa ceva, pentru că implică destul de multă muncă. Cu toate acestea, satisfacția pe care o ai atunci când consumi din roadele pentru care ai muncit cu mâinile tale este imensă.

Ca să nu mai amintim de faptul că acestea vor fi mult mai sănătoase față de ce găsești prin piețe sau rafturile din supermarket, pline de vitamine și nutrienți. Interesează-te din timp care sunt legumele pe care le poți planta, care sunt condițiile lor pentru o dezvoltare optimă, construiește un solar pentru ele și deja lucrurile sunt mult mai simple!