Într-o perioadă în care meciurile din Campionatul mondial reprezintă highlights-urile oricărui program TV, noi vă recomandăm câteva filme foarte bune care vor fi difuzate în următoarele zile. Avem bifat şi un serial nou la ProCinema.

Vineri:

Seducţia lui Joe Tynan, TVR Cultural, 22.20: Film de cinci stele pe TVR Cultural în seara de vineri, 18 iunie. Alan Alda, care semnează şi scenariul filmului, este Joe Tynan, un senator liberal respectat. El este rugat să participe la un process de la Curtea Supremă, unde o cunoaşte pe avocata Karen Traynor (Meryl Streep), de care se îndrăgosteşte, cu toate că este deja căsătorit cu Ellie (Barbara Harris). Astfel, bărbatul îşi pune în pericol atât mariajul cât şi cariera politică. În alte roluri, Rip Torn şi Melvyn Douglas.

Sâmbătă:

Viaţă sub bisturiu, ProCinema, 19.00: Primul episod. În lumea tensionată a celor care se ocupă cu transplantul de organe, un medic are curajul şi pasiunea de a face cele mai îndrăzneţe operaţii şi de a oferi pacienţilor săi o nouă şansă. Nathaniel Grant este chirurgul care îşi asumă nişte riscuri uriaşe pentru a salva viaţa pacienţilor săi. Aroganţa sa îl adduce deseori în situaţii conflictuale cu administraţia spitalului. Fosta sa soţie, Kate, are misiunea de a convinge rudele pacienţilor decedaţi să doneze organelle acestora. Cei doi au împreună o fetiţă.

Un american liniştit, TVR 2, 00.10: Premiera acestei ecranizări după Graham Greene a fost amânată de la sfârşitul lui 2001 pentru 2002 din cauza atitudinii critice a filmului faţă de America şi a sensibilităţii opiniei publice după atacurile teroriste care au avut loc în ziua de 11 septembrie. Acţiunea peliculei este plasată în 1952, undeva în Saigon, iar protagonistul poveştii este Thomas Fowler (Michael Caine), un ziarist britanic care relatează despre războiul din Indochina pentru publicaţia „London Times”. El se împrieteneşte cu Alden Pyle (Brendan Fraser), un american simpatic, dar cam naiv. Cu timpul, Fowler descoperă nişte secrete teribile despre noul său prieten, care se dovedeşte a fi, de fapt, agent CIA. Însă, problema cea mai mare este aceea că amândoi ajung să se îndrăgostească de aceeaşi femeie, o tânără vietnameză, Phuong (Hai Yen). Pentru rolul interpretat, Caine a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.

Duminică:

Kinsey, CineStar, 20.00: Alfred Kinsey (Liam Neeson) a fost biolog, primul cercetător al naturii sexuale umane. Lucrarea sa, „Sexual Behavior in the Human Male”, publicată în 1948, a iscat una dintre cele mai aprinse controverse ale secolului trecut. Bazându-se pe tehnica interviului (a intervievat nu mai puţin de 18.000 de persoane!), Kinsey a explorat cele mai intime emoţii şi practici sexuale. A studiat la Harvard, apoi a fost angajat ca profesor de biologie la Universitatea Indiana. Acolo şi-a cunoscut viitoarea soţie, un a dintre studentele sale, pe nume Clara McMillen (Laura Linney, nominalizată la Oscar pentru acest rol). După ce studenţii lui au început să-i ceară sfaturi despre sex, Kinsey s-a gândit să exploreze strict ştiinţific această latură umnană considerată până atunci tabu, ajutat de o echipă de cercetători, din care făceau parte Clyde Martin (Peter Sarsgaard), Wardell Pomeroy (Chris O’Donnell) şi Paul Gebhard (Timothy Hutton). Din nefericire, studiile sale au fost privite în acea epocă a Războiului Rece drept un atac al valorilor americane, în timp ce sănătatea începea să i se deterioreze..

Syriana, Pro TV, 23.00: Punctul de pornire al filmului a fost biografia unui fost agent CIA, Robert Baer. Bob Barnes (George Clooney), la final de carieră în serviciul secret American, descoperă adevărul şocant despre munca pe care a făcut-o cu pasiune toată viaţa. Bryan Woodman (Matt Damon), un broker la bursa produselor petroliere, se confruntă cu o tragedie familială inimaginabilă şi găseşte soluţionarea problemei personale în parteneriatul cu prinţul idealist Nasir Al-Subaai (Alexander Siddig). Bennett Holiday (Jeffrey Wright), avocatul unei corporaþii, are o dilemă morală când participă la fuziunea a două companii petroliere puternice din SUA, în timp ce, în cealaltă parte a globului, un tânăr pakistanez cade pradă eforturilor de recrutare ale unui cleric. Filmul a fost recompensat cu un Glob de Aur  pentru cel mai bun rol secundar masculin (George Clooney) şi a avut două nominalizări la Oscar (de asemenea pentru Clooney, dar şi pentru cel mai bun scenariu original) şi o a treia nominalizare pentru Clooney venită de la Academia Britanică de Film.

Mai multe recomandări şi un program TV complet al acestui weekend găsiţi pe site-ul TV Mania.