Spiderman vine în programul TV să salveze seara de vineri, însă nu în costumul lui obişnuit, ci într-un rol de militar trimis în Afganistan. Sâmbătă putem urmări la Prima, ecranizarea lui Kevin Reynolds după “Contele de Monte Cristo” şi duminică ne facem comozi în faţa televizoarelor pentru film românesc. 

Vineri:
Fratele dispărut, HBO, 21.50: Căpitanul de Marină Sam Cahill (Tobey Maguire), primeşte ordin să plece într-o nouă misiune în Afganistan. Înainte de a pleca, Sam îl aduce acasă, pentru a locui cu soţia sa, Grace (Natalie Portman), şi cu cele două fiice ale sale, pe fratele său, Tommy (Jake Gyllenhaal), oaia neagră a familiei. Acesta tocmai a terminat de ispãşit o sentinţă cu privare de libertate pentru un jaf. În urma unui accident, familia este anunţată că Sam a decedat, iar Tommy şi Grace îşi alină durerea unul în braţele celuilalt. Însă, Tom este salvat, iar întoarcerea lui acasă dă peste cap vieţile tuturor. Filmul are două nominalizări la Globurile de Aur pentru piesa „Winter” şi pentru rolul lui Tobey Maguire.

Sâmbătă:
Contele de Monte Cristo, Prima, 20.30: La multitudinea de versiuni cinematografice de care a avut parte „Contele de Monte Cristo”, romanul lui Alexandre Dumas-tatăl, Kevin Reynolds a adăugat-o pe a sa. Îndrăgostit nebuneşte de frumoasa Mercedes (Dagmara Dominczyk), Edmond Dantes (James Caviezel), un marinar onest, plănuieşte să o ia pe aceasta în căsătorie. Prietenul său cel mai bun, Fernand Mondego (Guy Pearce), care aspiră în secret la iubirea lui Mercedes, îl trădează, acuzându-l în faţa autorităţilor de o crimă pe care nu a comis-o. Dantes e întemniţat pe viaţă în închisoarea Chateau D’lf, unde îl cunoaşte pe abatele Faria (Richard Harris), un alt deţinut închis pe nedrept. Faria îi dezvăluie lui Dantes secretul unei comori fabuloase ascunse pe Insula Monte Cristo. După 13 ani de temniţă, Dantes reuşeşte să evadeze, descoperă comoara şi, „înnobilat” cu titlul de conte de Monte Cristo, se întoarce acasă pentru a se răzbuna.

Duminică:
Horea, Pro Cinema, 20.00: Regizorul Mircea Mureşan face din nou echipă cu scenaristul Titus Popovici, alături de care lucrase la „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii” şi cu care avea să colaboreze mai apoi la „Miss Litoral”. Pelicula, apărută în 1984, la aniversarea a 200 de ani de la răscoala lui Horea, spune povestea acestuia din urmă (jucat de O. I. Moldovan) şi a sacrificiului său. Din distribuţie mai fac parte Mircea Albulescu şi Radu Beligan.