Consiliul Concurenței recomandă companiilor implementarea unor măsuri pentru a gestiona cât mai eficient criza generată de pandemia de coronavirus, astfel încât să se asigure echilibrul pieţei.
Astfel, pentru a reduce riscul de speculă și pentru a permite mai multor consumatori să se aprovizioneze, comercianţii pot limita cantităţile de produse esenţiale achiziţionate de o singură persoană/pe un singur bon și își pot modifica programul de funcționare.
În ceea ce privește creșterea eficienţei aprovizionării cu produse de bază şi asigurării unei distribuții echilibrate a acestora, companiile își pot coordona atât transporturile de marfă și livrările la domiciliu pentru consumatorii cu grad mare de risc.
Totodată, producătorii pot stabili prețuri maxime pentru produsele lor, ceea ce ar putea limita creșterea nejustificată a prețurilor la nivelul distribuției.
Monitorizarea variațiilor prețurilor
Platformele de comercializare online pot monitoriza variaţiile preţurilor produselor esenţiale și pot adopta o politică de limitare a creșterilor nejustificate ale acestora sau pot suspenda vânzarea anumitor produse dacă există suspiciuni de abuz.
Aceste recomandări se înscriu în Politica comună, adoptată de Comisia Europeană și Autoritățile Naționale de Concurență, privind aplicarea regulilor de concurență în timpul crizei provocate de Coronavirus, reamintește Consiliul concurenței.
Cu toate acestea, Autoritatea de concurență atrage atenția că nu trebuie folosită această situație de criză pentru a crește prețurile fără o justificare obiectivă, pentru a face schimb de informații sensibile (prețurile practicate, politica comercială etc), pentru a exclude concurenți de pe piață sau pentru a abuza de poziția dominantă.