Din compensaţia financiară, 14,6 milioane de euro reprezintă valoarea acţiunilor pe care le va primi Elop, iar restul – contravaloarea salariului de bază din ultimele luni şi o primă.
În data de 3 septembrie, Microsoft a anunţat că va prelua operaţiunile de producţie de telefoane mobile şi servicii ale Nokia Oyj pentru 5,44 miliarde de euro (7,2 miliarde de dolari), tranzacţie în urma căreia grupul finlandez va ieşi dintr-un domeniu de activitate în care, odată, era lider mondial, în timp ce producătorul programelor de operare Windows intră pe piaţa hardware pentru a-şi creşte veniturile.
Microsoft va plăti 3,79 de miliarde pentru divizia Nokia care se ocupă de producţia de telefoane mobile, inclusiv linia de producţie a smartphone-urilor Lumia, diferenţa de 1,65 de miliarde corespunzând drepturilor de utilizare a licenţelor de fabricaţie Nokia pentru 10 ani. Compania americană are opţiunea ca, ulterior, să le achiziţioneze definitiv.
Compensaţia lui Stephen Elop, directorul general al Nokia, a fost anul trecut de 4,33 milioane de euro, în scădere cu 45% faţă de 2011, când s-a ridicat la 7,94 milioane de euro.
Salariul său de bază a crescut cu 59.500 de euro, la 1,08 milioane de euro, şi nu a primit bonusuri.
Elop a venit de la Microsoft în septembrie 2010 pentru a redresa Nokia, în special în sectorul software. El a făcut schimbări minore, anunţând concedierea a 1.800 de angajaţi dintr-un total de peste 120.000 şi lansarea unor noi telefoane.