Preşedintele încă în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, anunţase în 30 august că Uniunea Europeană este dispusă să organizeze 'la sfârşitul anului' o 'conferinţă a donatorilor' care 'va include regiunile din estul Ucrainei afectate în mod special' de conflict, după o întâlnire cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko.
'S-a vorbit despre 11 miliarde de hrivne, dar aceasta nu este decât o primă evaluare şi ea datează deja de o lună', a indicat presei ministrul Groisman, subliniind de altfel că cursul monedei ucrainene a 'scăzut mult'.
O reuniune cu ambasadorii europeni, american şi canadian la Kiev a fost organizată pe această temă, dar 'nicio dată nu a fost decisă încă' pentru conferinţa donatorilor, a spus Groisman.
'Este important să se efectueze o evaluare bună a nevoilor populaţiei pentru a putea utiliza în mod foarte raţional fiecare bănuţ al ajutorului', a afirmat el.
'Reconstrucţia Donbasului', care include bastioanele rebelilor proruşi din Doneţk şi Lugansk, 'nu este doar o renovare, o reconstrucţie, ci şi o reintegrare' a Ucrainei şi o 'readaptare socială', potrivit ministrului.
Ucraina a anunţat miercuri că intenţionează să ceară Fondului Monetar Internaţional un sprijin financiar sporit, consecinţă a celor aproape şase luni de lupte în estul ţării, unde încetarea focului decretată în urmă cu o lună nu prea este respectată.
Vladimir Groisman s-a întâlnit la Bruxelles cu comisarul Johannes Hahn, care va fi responsabil de politica vecinătăţii în viitoarea comisie, şi cu preşedintele Comitetului regiunilor, Michel Lebrun, pentru a-i informa despre proiectele de descentralizare ale guvernului său.
Pe de altă parte, ministrul ucrainean al afacerilor externe, Pavlo Klimkin, a fost primit miercuri, la Bruxelles, de noul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg. Acesta i-a confirmat că patru fonduri de ajutor vor fi operaţionale la începutul lunii decembrie pentru a susţine Ucraina în modernizarea armatei sale, a apărării sale împotriva atacurilor informatice şi pentru îngrijirea soldaţilor răniţi.
'NATO şi noi am vorbit aceeaşi limbă în ceea ce priveşte situaţia în Ucraina', a asigurat AFP un consilier al ministrului, Oleksii Makaiev. 'Ne-ar place ca NATO să ne susţină şi mai mult, avem nevoie de asistenţa practică a NATO pentru a ne moderniza armata', a explicat el. Ucraina s-ar bucura de asemenea să primească 'un ajutor militaro-tehnic' al ţărilor membre care acţionează individual, 'pentru a putea înfrunta agresiunea rusă', a adăugat Makaiev.AGERPRES