România a importat marți o cantitate de 1.860 MW (valoare medie orară), cea mai mare cantitate de energie din ultimii 19 ani, şi este aproape de capacitatea maximă a infrastructurii de transport de energie pe care o are România, adică 2.300 MW.
Datele transmise de transportatorul naţional de energie Transelectrica postului Digi 24 arată o capacitate a infrastructurii energetice din România astfel:
- import comercial: max. 2.300 MW
- export comercial: max. 1.550 MW
- import comercial posibil: max. 2.300 MW
„Activitatea de export/import energie electrică este rezultatul activităţilor comerciale derulate de participanţii la piaţa de energie electrică, fiind puternic influenţată de diferenţele de preţuri din regiune. Transelectrica, în calitatea sa de operator de transport şi de sistem, asigură serviciul de transport al energiei electrice şi alocarea capacităţilor pe liniile de interconexiune disponibile din punct de vedere tehnic, pentru derularea contractelor de export/import”, arată răspunsul Transelectrica transmis Digi 24.
Din punct de vedere tehnic, infrastructura permite în acest moment un import comercial de până la 2.300 MW şi un export comercial de până la 1.550 MW. Valoarea maximă a importului comercial din anul 2000 până în prezent, a fost de 1.860 MW (valoare medie orară) şi s-a înregistrat în ziua de 22 ianuarie 2019.
„În prezent nu sunt probleme în acoperirea consumului la nivelul Sistemului Electronergetic Naţional (SEN), existând rezerve de putere disponibile în centralele hidroelectrice şi centralele termoelectrice în exploatare. În situaţii de urgenţă care pot apărea în funcționarea SEN, există stabilit un set de măsuri de siguranţă care se aplică”.