Leul s-a depreciat şi în raport cu moneda amerciană. Astfel, cursul oficial a crescut cu aproape un ban faţă de nivelul de ieri, până la 3,4576 lei/dolar.
Faţă de francul elveţian s-a depreciat nesemnificativ, până la 3,6971 lei/franc, cu doar 0,21 bani peste nivelul de ieri.
În fapt, leul s-a depreciat consistent luni seară, când pe piaţa interbancară s-a tranzacţionat dincolo de 4,44/euro. În această dimineaţă leul chiar recupera uşor, circa 0,2%, faţă de cotaţiile de luni seară.
La fel se întâmpla şi cu monedele din regiune. Spre exemplu, zlotul polonez a pierdut luni 1,4% în faţa euro, de la 4,26/euro până la peste 4,32/euro, iar în jurul orei 13:10 recupera circa 0,2%.
Forintul maghiar, care luni seară a încheiat cu o depreciere de 1,3%, azi recupera 0,3%, până la 292/euro.
Până la urmă, pe fondul intervenţiilor BNR, nu foarte în forţă, leul s-a depreciat cel mai puţin în ultimele două zile, cu circa 0,4%-0,5%.
Nici apreciere spre 4,3 lei, nici depreciere dincolo de 4,5 lei pentru un euro. Acestea sunt previziunile pentru 2012 ale analiștilor financiari chestionați de revista Capital.
Noua limită superioară a cursului este 4,5 lei pentru un euro
Florin Sinca, analist la BCR, arată că noua estimare de curs a băncii pentru finalul anului 2012 este 4,39 față de 4,35 anterior. „Principalii factori care au stat la baza modificării sunt fluxurile reduse de capitaluri externe, mediul politic intern volatil, criza datoriilor suverane din Zona Euro, cu impact asupra sentimentului investitorilor, și o ușoară creștere a deficitului comercial al României, în condițiile scăderii exporturilor către Zona Euro și ale avansului importurilor după majorarea salariilor în sectorul public. Este posibil ca leul să oscileze în jurul valorii de 4,4 în cea mai mare parte a anului“, a declarat Sinca.
La rândul său, Vlad Muscalu, economistul-șef al ING Bank, a declarat că ING a modificat ceva mai devreme previziunile privind cursul de schimb, tot în sensul deprecierii leului. Astfel, pentru ING Bank, cursul nu va scădea sub pragul de 4,4 lei nici în semestrul I, nici în trimestrul III al anului în curs, cauzele regăsindu-se tot în zona politică. Pentru final de an, se anticipează din nou aprecierea monedei naționale până la nivelul de 4,35 lei pentru un euro.