Datorită unor controale stricte, purtatului de mască şi operaţiunilor de izolare, epidemia era sub control pe teritoriul Chinei, acolo unde a apărut noul coronavirus anul trecut, la Wuhan, în centrul ţării.
Însă un nou focar de contaminare a fost detectat în sudul Beijingului, la piaţa Xinfadi, care vinde în special carne, peşte şi legume. Descoperirea a dus la izolarea a 11 zone rezidenţiale din împrejurimi.
Ministerul chinez al Sănătăţii a precizat că din cele 57 de noi cazuri, 36 sunt infecţii locale înregistrate în capitală, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Alte două cazuri locale au fost raportate în provincia Liaoning (nord-est). Oficiali locali au declarat că aceste persoane au fost în contact cu noii pacienţi înregistraţi în capitală.
Sute de poliţişti şi membri ai poliţiei paramilitare, dintre care mulţi purtau măşti de protecţie şi mănuşi, au fost văzuţi sâmbătă de jurnalişti ai AFP în apropiere de piaţa Xinfadi.
Nouă şcoli şi grădiniţe de copii din împrejurimi au fost închise. Vineri, primăria din Beijing a amânat întoarcerea elevilor în şcoli primare şi a suspendat toate evenimentele sportive.
Vizitele în capitală ale grupurilor venite din alte provincii au fost suspendate sâmbătă.
Un reprezentant al pieţei Xinfadi a declarat pentru ziarul local Beijing News că virusul a fost detectat pe mese folosite la tăierea somonului importat.
Ca urmare, autorităţile sanitare au dispus o inspecţie la nivelul întregului oraş, vizând carnea proaspătă şi congelată, carnea de păsări de curte şi peştele, în supermarketuri, depozite şi restaurante.
Restul cazurilor confirmate anunţate duminică sunt persoane revenite în China din străinătate, conform Ministerului Sănătăţii.