Anul trecut, instanțele au avut de-a face cu un număr fără precedent de firme intrate în incapacitate de plată, în cazul cărora s-a cerut fie intrarea în faliment, fie reorganizarea judiciară. Întrebarea care se pune acum este dacă primele semne de revenire economică din 2011 vor fi suficiente pentru a scădea numărul de insolvențe sau va continua avalanșa de procese prin care creditorii încearcă să-și recupereze măcar o parte din bani, iar datornicii vor să se protejeze de furia creditorilor.
Domeniile cele mai afectate de insolvență în 2010 nu s-au schimbat semnificativ față de 2009. De altfel, primele zece sectoare sunt aceleași ca în urmă cu un an, iar primele patru trepte ale clasamentului au rămas nemodificate: pe locul întâi, comerțul cu ridicata și activitățile de distribuție (cu 4.262 de cazuri), pe a doua poziție, comerțul cu amănuntul (cu 4.178 de cazuri), pe locul trei, construcțiile (cu 3.172 de cazuri) și pe patru, transporturile (cu 1.555 de insolvențe).
Explicațiile nu sunt deloc complicate: încasările distribuitorilor au fost mai mici față de anul anterior, în cea mai mare parte din cauza reducerii cheltuielilor gospodăriilor, iar în cazul retailerilor, la scăderea consumului s-a adăugat și extinderea agresivă a rețelelor, care au mizat pe o expansiune mai ieftină pe timp de criză.
„Investițiile au fost orientate în principal pe formatele mari de magazine, vedetele inaugurărilor fiind Cora, Kaufland, Metro și Real. De asemenea, Dinu Patriciu a lansat o nouă ofensivă, anunțând investiții de peste 250 de milioane de euro într-o rețea cu peste 3.000 de băcănii Mic.Ro. Pe fondul intensificării agresive a concurenței pentru micile magazine, este foarte probabil ca în primele două trimestre să observăm o tendință de creștere mai accelerată a numărului de insolvențe în domeniul comerțului cu amănuntul“, se arată în studiul Coface România.
În ceea ce privește constructorii, principalele probleme cu care s-au confruntat aceștia în 2010 au fost scăderea cererii, sistarea proiectelor și a lucrărilor de investiții din lipsa fondurilor, diminuarea puterii de cumpărare și deteriorarea comportamentului de plată al partenerilor.
„Aflate într-o strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare a industriei, transporturile din România au cunoscut în ultimii ani o deteriorare constantă a performanțelor financiare, urcând patru poziții în clasament, comparativ cu 2007“, mai precizează studiul citat. Cât despre companiile care prestează servicii conexe întreprinderilor, acestea au fost confruntate „cu creșterea costului finanțării și reducerea marjelor comerciale, tendința generală a firmelor fiind să reducă mai ales bugetele alocate publicității, activității de cercetare a pieței și reorientarea către gestiunea internă a serviciilor externalizate (contabilitate, juridice, resurse umane, urmărirea încasării creanțelor etc.)“.
Tot mai puține falimente bucureștene
Trebuie subliniat că în aproape toate cazurile a crescut semnificativ numărul de companii cu probleme financiare grave. Astfel, în 2010, erau cu peste 1.200 de insolvențe în plus în domeniul comercial față de 2009, cu aproape 700 în plus în rândul constructorilor și cu peste 300 mai multe în cazul transportatorilor sau al firmelor care prestează servicii întreprinderilor. Anul trecut, au intrat în insolvență cu 230 mai multe companii din industria metalurgică față de 2009 și aproape s-a dublat numărul situațiilor de acest gen din industria extractivă (de la 54 la 101).
Dacă insolvențele din industria chimică și din domeniul salubrizării au înregistrat, fiecare, scăderi ușoare (-3%) față de anul precedent, falimentele din agricultură au fost singurele care s-au diminuat în mod semnificativ – cu 28%, de la 934, în 2009, la 668, anul trecut.
Unele evoluții interesante s-au înregistrat și în ceea ce privește distribuția teritorială a firmelor cu probleme. Astfel, cele mai multe dosare s-au înregistrat în 2010 în București (1.020), Bihor (935) și Dolj (885), iar cele mai puține, în Teleorman (83), Covasna (74) și Mehedinți (64). În 2009, primele trei trepte ale clasamentului erau ocupate de Capitală, Cluj și Constanța, iar ultimele, de Covasna, Teleorman și Giurgiu.
„Am observat reducerea gradului de concentrare a insolvențelor în București și dispersia acestora în teritoriu“, spun reprezentanții Coface. Ei arată că, începând cu 2006, când în regiunea București-Ilfov se înregistrau cele mai multe cazuri din țară (18,5% din total), în fiecare an, Capitala a pierdut gradual și continuu poziții. În 2010, Bucureștiul și Ilfovul erau pe penultimul loc din acest punct de vedere, cu 10,4% din numărul total de falimente. Asta deși aici funcționează circa un sfert din companiile din România. Clasamentul pe regiunile de dezvoltare era dominat, anul trecut, de Nord-Vest (18% din total) și de Sud-Est (16,4% din toate insolvențele).
Ce ne așteaptă anul acesta
Întrebarea momentului este legată de modul în care va evolua numărul de insolvențe în 2011. „Anul curent a demarat promițător, marcând o schimbare a tendinței de creștere continuă a insolvențelor în volum absolut pentru ultimii cinci ani. Mai exact, numărul insolvențelor pe rol la sfârșitul primului trimestru este cu aproximativ 17% mai mic comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut“, arată Cristian Ionescu, Country Cluster Manager al Coface pentru România, Bulgaria și Slovacia. Mai exact, 5.081 de dosare în ianuarie-martie 2011, față de 6.137 de dosare în ianuarie-martie 2010.
Nu este, totuși, cazul să ne bucurăm prea repede: scăderea din primele trei luni a fost favorizată și de greva magistraților din toamna lui 2009, care a determinat amânarea multor dosare de insolvență pentru primul trimestru al lui 2010, generând astfel o bază de comparație ușor artificială. În plus, Legea nr. 169/2010 a ridicat nivelul minim al creanței pentru care se poate cere insolvența, de la 30.000 la 45.000 de lei, ceea ce a redus, în mod evident, numărul cazurilor eligibile.
Totuși, deși economia actuală e mai degrabă într-o etapă de stabilizare decât de relansare certă, pentru 2011, ne așteptăm la o creștere economică între 1% și 1,5%, spune Ionescu. „În condițiile confirmării așteptărilor de creștere a nivelului de încredere a consumatorilor din toamna anului curent, putem afirma cu siguranță că cele mai mari provocări ale crizei financiare recente au trecut“, afirmă șeful Coface.
Și Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență (UNPIR), este destul de optimist în ceea ce privește evoluția economiei. „Dacă acest lucru va însemna și o reducere a numărului de insolvențe, rămâne să vedem. Toată lumea spune că există un decalaj între reluarea creșterii economice și relansarea consumului sau creșterea nivelului de trai. Va exista, cu siguranță, un decalaj și între ieșirea din recesiune și scăderea insolvențelor“, explică acesta. Șeful UNPIR spune că există suficiente rezerve de societăți neperformante cărora li se poate cere insolvența, totul depinzând de modul în care vor acționa creditorii acestora.
În ultimul an și jumătate, am asistat la falimentul sau reorganizarea unor nume importante, ca Diverta, Flanco, City Mall ori Relad. Va veni și rândul altor companii cunoscute să-și declare incapacitatea de plată? Apariția unor falimente sonore în următoarea perioadă este redusă, dar nu exclusă, cred specialiștii Coface, iar comerțul, construcțiile și transporturile rămân domeniile cu cele mai mari șanse să furnizeze astfel de cazuri.
Cele mai celebre insolvențe din 2010-2011
RELAD Distribuitorii de medicamente Relad International și Relad International Pharma, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 300 de milioane de euro, au cerut anul trecut să intre în insolvență. Instanța a dat curs cererii Relad International Pharma în noiembrie 2010, compania intrând în lichidare, iar la începutul lui aprilie 2011, s-a aprobat intrarea în reorganizare pentru Relad International.
BAM BOO Firma Andromede Decor, cea care deține magazinele Bam Boo, a intrat în insolvență în această primăvară. Proprietarii companiei au declarat că activitatea va continua, dar că aceasta va fi restructurată, pentru a reduce pierderile.
MONTERO Distribuitorul pharma a avut primele probleme în 2009, iar în februarie 2010, s-a declarat în insolvență. 60% din datorii erau către furnizori, pe locul al doilea în rândul creditorilor aflându-se câteva bănci.
RTC Mai multe companii din grupul RTC au apelat în 2010 la insolvență. Lanțul de librării Diverta a intrat în reorganizare pentru datorii de zece milioane de euro,
TCE Logistică a cerut intrarea în insolvență în iunie anul trecut, cu datorii de peste opt milioane de euro, iar Fashion retail Group a avut aceeași soartă, pentru debite restante de 12 milioane de euro.
CITY MALL Centrul comercial a intrat în insolvență la sfârșitul lui 2010, după ce nu a reușit restructurarea unei datorii de 40 de milioane de euro către UniCredit.
GREEN CITY Complexul imobiliar dezvoltat de Dumitru Bucșaru în sudul Bucureștiului a cerut insolvența în ianuarie 2010, în special din cauza unor datorii către CEC Bank. Reprezentanții companiei spuneau, la acea dată, că reorganizarea nu va împiedica în nicun fel continuarea proiectului.