Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că unul dintre principalele obiective ale Guvernului este modernizarea sistemului de sănătate, astfel că 27 de spitale vor primi finanțare prin PNRR.
27 de spitale vor primi finanțare prin PNRR
„27 de spitale vor primi finanțare prin PNRR. Unul dintre principalele noastre obiective este modernizarea sistemului de sănătate, astfel încât toți românii care au nevoie să poată accesa servicii medicale de calitate, la standarde europene. Decizia de astăzi este un pas concret și solid în acest sens.
Cele 27 de obiective de investiții se află pe tot teritoriul țării, iar acest lucru este deosebit de important pentru reducerea disparităților dintre regiuni.
Am mai spus-o și o repet: dacă gestionăm în mod eficient și inteligent fondurile europene, acestea vor contribui semnificativ la creșterea nivelului de trai al românilor și la îmbunătățirea accesului la servicii de calitate. Anul trecut, am avut un record pentru atragerea de fonduri europene, iar în 2023 ne propunem să continuăm în același ritm și să ne îndeplinim toate obiectivele asumate prin PNRR.”
Record la investiții în economie
Premierul Nicolae Ciucă a mai transmis că anul 2022 a adus valori-record ale fondurilor atrase de economia românească. Potrivit prim-ministrului, România a mai stabilit un record și la absorbția de fonduri europene.
„În anul 2022, guvernul pe care îl conduc a creat premisele pentru creșterea nivelului de trai al oamenilor, dar și pentru conservarea, respectiv crearea de locuri de muncă.
Ca urmare a măsurilor de stimulare a creșterii economice și de atragere de fonduri, am întărit capacitatea României de a depăși această perioadă dificilă și am creat baza solidă pentru o creștere economică ce se va simți în buzunarele tuturor.
Anul 2022 a adus valori-record ale fondurilor atrase de economia românească, indiferent de proveniență. Investițiile străine directe au depășit recordul din 2008 încă din primele 10 luni ale anului, atingând 9,4 miliarde euro. Investițiile statului în economie au fost de 73 miliarde lei, cea mai mare sumă care a fost înregistrată până în prezent. Anul 2022 marchează începutul perioadei în care bugetul de stat se axează pe investiții.
România a mai stabilit un record și la absorbția de fonduri europene, cu un procent de 73%. În total, țara noastră a atras de la Bruxelles un total de 11,3 miliarde euro, bani veniți atât prin programele de coeziune, cât și prin PNRR.
Obiectivul guvernului pe care îl conduc este ca, în următorii ani, să aducem în țară cel puțin 10 miliarde euro pe an din banii europeni pe care îi avem la dispoziție.”, a scris premierul Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.