Record la producţia de grâu în Marea Britanie

Cantitatea de grâu recoltată în acest an în Marea Britanie ar urma să crească cu 39% comparativ cu 2013, până la 16,621 milioane tone, cea mai ridicată valoare din ultimii şase ani, a anunţat vineri Ministerul Agriculturii şi Mediului din Marea Britanie, transmite Reuters.

'Estimările preliminare privind producţia de grâu arată o revenire în 2014 după vremea nefavorabilă şi condiţiile dificile de însămânţare din 2013', a precizat Ministerul Agriculturii. Dacă aceste cifre preliminare se vor confirma ar fi vorba de cea mai mare recoltă de grâu înregistrată de Marea Britanie după producţia record de 17,2 milioane tone din anul 2008.

Ministerul Agriculturii şi Mediului din Marea Britanie nu a oferit alte informaţii referitoare la producţia la hectar sau suprafaţa cultivată urmând ca informaţiile complete precum şi estimări pentru alte culturi, precum rapiţa, să fie publicate în data de 16 octombrie.

Anul trecut, Marea Britanie a înregistrat cea mai mică recoltă de grâu din ultimul deceniu după ce vremea ploioasă din 2012 a afectat însămânţările. Traderii susţin însă că suprafaţa însămânţată şi producţia la hectar şi-au revenit în acest an. Asociaţia fermierilor din Marea Britanie (NFU) se aşteaptă la o recoltă de 16,67 milioane tone, în condiţiile în care producţia la hectar ar urma să atingă nivelul record de 8,6 tone, cu 16% peste cifra înregistrată anul trecut.

AGERPRES