Record nedorit în Spania: 1,7 milioane de familii cu toți membrii în șomaj

Numărul familiilor cu toți membrii aflați în șomaj a crescut în primul trimestru al acestui an cu 153.400, ceea ce reprezintă o majorare cu 9,74% față de trimestrul anterior, până la 1,7 milioane de familii, conform Institutului Național de Statistică al Spaniei.

În comparație cu același trimestru din 2011, numărul familiilor cu toți membri în șomaj a crescut cu 342.000, respectiv 24,7%.
De asemenea, numărul familiilor în care toți membrii aveau un loc de muncă s-a redus cu 252.300 în primul trimestru al acestui an, adică cu 2,8% mai puțin decât în trimestrul anterior, până la 8,6 milioane de familii.
 
În ultimul an numărul familiilor în cadrul cărora toți membrii erau salariați s-a redus cu circa 475.000.
Criza pare că se adâncește în Peninsula Iberică, familiile cu toți membri șomeri fiind mai numeroase (creștere cu 18,6%) în 2011 față de 2010.