RECORD Statul s-a împrumutat în premieră la un cost mai mic de 5%

Ministerul Finanţelor Publice a reuşit azi, pentru prima dată în istorie, să se împrumute în lei, pe un an, la un cost mai mic de 5%, potrivit datelor publicate de BNR.

Pentru licitaţia de azi, MFP anunţase un nivel indicativ de 600 milioane lei, iar băncile şi clienţii lor au pus la bătaie de peste 3 ori mai mult, respectiv 1,94 miliarde lei.
Ca în precedentele licitaţii, Trezoreria s-a oprit şi azi exact la suma anunţată iniţial, de 600 milioane lei, pentru care a rezultat acceptarea unui randament mediu de 4,99% pe an.
Practic, după ce şi-a stricat singur piaţa la începutul anului, atrăgând cu mult peste nivelul indicativ şi creând confuzie printre investitori, MFP s-a repliat din mers şi s-a mulţumit ca mai de fiecare dată să atragă exact cât anunţa.