„Deja, la ora la care vorbim, scrisoarea a ajuns la Cotroceni. Adică, a utilizat procedura prevăzută în lege prin care o treime din membrii CSAT pot convoca CSAT. Pentru că trebuie să ieşim din blocajul ăsta. Avizul CSAT este oricum consultativ. Eu în primul rând nu cred că trebuie să mai rămână această procedură. Proiectul de buget care trebuie să vină la Parlament trebuie să fie avizat de CSAT, rectificarea trebuie să fie avizată de CSAT, tot felul de decizii pe care le iau unele ministere – Sănătate, Educaţie – trebuie să fie avizate de CSAT. S-a transformat CSAT într-un fel de supraguvern şi supraparlament. Aşa ceva nu mai poate continua. Este o premieră în care preşedintele blochează o rectificare bugetară. Este inadmisibil. Este incalificabil. O serie de miniştri au semnat pentru convocarea CSAT, adică, practic, au convocat CSAT”, a declarat Dragnea la Antena 3.
El a precizat că decizia a survenit „blocării rectificării bugetare” de către preşedintele Klaus Iohannis.
„Iohannis nu lasă nimic pe care să nu-l blocheze, dacă poate. Orice. Acum blochează rectificarea bugetară. De ce? Pentru ca unii să cheltuie în continuare bani, ca să spună ‘nu mai poţi să-mi tai banii, pentru că deja i-am cheltuit’. (…) Şi vreau să vedem, pentru că am înţeles că s-a făcut un control de la Finanţe. Şi sper să dea cât mai curând publicităţii raportul domnul Teodorovici. Să vedem într-adevăr dacă omul nu mai are bani de deplasări. Să vedem dacă procedurile financiare au fost respectate cum trebuie şi ce măsuri dispune Ministerul de Finanţe. Cred că foarte multă lume aşteaptă să vedem unde e adevărul şi unde e minciuna şi manipularea”, a mai spus Liviu Dragnea, citat de Agerpres.