Rectificarea bugetară: Angajaţii CE Oltenia vor fi plătiţi pentru orele suplimentare

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia vor putea fi plătiţi pentru orele suplimentare efectuate, în urma rectificării bugetului pe 2017, aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Rectificarea bugetară permite suplimentarea bugetului operatorilor economici cărora li se aplică OG 26/2013. Potrivit articolul 10 din OG 26/2013, operatorii economici de stat pot majora veniturile totale prin rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, în semestrul doi al anului curent, cu condiţia ca în semestrul unu al anului curent gradul de realizare a veniturilor totale să fi fost depăşit, iar indicatorii de eficienţă realizaţi să fi fost cel puţin la nivelul aprobat. 

Sumele aferente muncii suplimentare efectuate în semestrul al doilea al acestui an se vor repartiza personalului muncitor care a contribuit şi va contribui la realizarea producţiei suplimentare. 

"Suma medie de care beneficiază personalul muncitor productiv al CE Oltenia implicat în procesul de producţie este de circa 302 lei/lună/salariat pentru intervalul iunie-decembrie 2017, ca urmare a efectuării de ore suplimentare necesare realizării producţiei suplimentare de cărbune şi energie, până la sfârşitul anului. În total, este vorba despre o sumă de peste 25 de milioane de lei, asigurată din veniturile Complexului Energetic Oltenia", se mai arată în comunicat. 

Ca urmare a funcţionării termocentralelor cu cel puţin 7-8 grupuri energetice până la finalul anului 2017 şi pentru asigurarea cererii de cărbune de peste 1,9 milioane de tone lunar faţă de capacitatea actuală de producţie a carierelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia de circa 1,63 milioane de tone/lună, la un program de 5 zile/săptămână, este necesară funcţionarea excavatoarelor din cărbune şi mixt la un program de 6-7 zile pe săptămână. 

În urma funcţionării după acest program se estimează realizarea, în semestrul al doilea al anului 2017, a unei producţii suplimentare de circa un milion de tone de cărbune, respectiv o producţie suplimentară de energie de peste 885.000 MWh, au adăugat oficialii ministerului. 

AGERPRES