România este primul stat european care are un deficit bazat pe investiții
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri, la Oradea, că rectificarea bugetară din acest an este una pozitivă, atât pe partea de venituri, cât și pe cheltuieli.
În ciuda creșterii deficitului, premierul susține că acesta este sustenabil, subliniind că o mare parte din el, aproximativ 84%, este destinată investițiilor.
Declarația vine într-un context economic tensionat, la doar o zi după ce agenția de rating Fitch a avertizat că România riscă să piardă calificativul de „recomandat pentru investiții” dacă nu va lua măsuri pentru a reduce deficitul bugetar.
Cu un deficit deja cel mai mare din Uniunea Europeană, avertismentul Fitch a stârnit îngrijorări în rândul economiștilor și investitorilor.
Deficitul bugetar, orientat spre investiții
Marcel Ciolacu a evidențiat că România este unul dintre primele state europene care a reușit să creeze un deficit bugetar bazat pe investiții.
„Deficitul bugetar este la 6.9% și este sustenabil, ținând cont că 84% din acesta merge în zona de investiții”, a declarat premierul.
Acesta a menționat că alte țări precum Germania, Italia și Franța au adoptat strategii similare, fără ca acestea să provoace crize economice majore.
Premierul a făcut o comparație cu perioadele anterioare, criticând abordările guvernelor care au pus accentul pe consum, fără să prioritizeze investițiile.
„În trecut, cu un deficit de 9,2%, investițiile erau doar la 1,75%, ceea ce înseamnă că majoritatea cheltuielilor erau pentru consum. Acum, marja de consum este foarte limitată, ceea ce este important pentru menținerea unui echilibru bugetar”, a explicat acesta.
Deși guvernul încearcă să transmită un mesaj optimist legat de sustenabilitatea deficitului, avertismentele din partea agențiilor de rating și a analiștilor economici rămân o provocare majoră.
Riscul ca România să piardă ratingul de țară recomandată pentru investiții ar putea aduce dificultăți în atragerea de capital extern și în finanțarea proiectelor de dezvoltare.
Deficitul bugetar pe 2024 va crește la 6,94% din PIB
Deficitul bugetului general consolidat al României pentru anul 2024 este estimat la 6,94% din PIB, o creștere semnificativă cu 1,94 puncte procentuale față de programul inițial, conform notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului de stat, publicată de Ministerul Finanțelor.
Conform documentului oficial, veniturile bugetului general consolidat vor crește cu 42,67 miliarde de lei, însă cheltuielile se vor majora și ele cu 60,106 miliarde de lei. În urma acestor ajustări, deficitul bugetar total va atinge suma de 122,825,5 miliarde de lei în termeni cash.