Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat că ideea că universitatea a returnat 900 de locuri pentru că "nu a fost capabilă" să le redistribuie în timpul anului universitar reprezintă "o invitaţie" din partea ministrului Educaţiei "la a încălca legea", scrie Agerpres.
"Această manipulare a studenţilor şi a opiniei publice este absolut iresponsabilă pentru că Universitatea din Bucureşti a fost acum criticată public pentru faptul că respectă cadrul legal în educaţie. (…) Legea este cea care ne cere ca la 1 octombrie să înmatriculăm studenţii. Dacă în timpul anului universitar renunţă la studii sau sunt exmatriculaţi, noi trebuie să anunţăm şi este obligaţie legală să anunţăm de două ori pe an Ministerul Educaţiei şi există şi o platformă statistică care colectează date cu privire la învăţământul superior şi acolo trebuie să arătăm câte din acest locuri sunt eliberate prin retragerea studenţilor şi care sunt banii pe care trebuie să îi trimitem înapoi ministerului. Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile respective care rămân vacante, rămân libere prin retragerea studenţilor, la alţi studenţi sau la alte programe de studii", a explicat Mircea Dumitru.
El a adăugat că înmatricularea studenţilor se face pe programe de studii, iar de la buget sunt alocaţi bani pentru un student, nu pentru toţi studenţii care intră în anul respectiv la studii universitare.
"Dacă un student decide să plece de la un program sau este exmatriculat se pierde complet locul acelui student şi nu poate fi redistribuit la alte programe în aceleaşi universităţi. Ideea că noi am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să redistribuim în timpul anului universitar este o invitaţie din partea domnului ministru la a încălca legea", a susţinut Dumitru.
Potrivit acestuia, este "ilegal" ca o universitate în momentul în care a pierdut nişte studenţi, care s-au retras, au fost exmatriculaţi în timpul anului de studiu, să pună la dispoziţie locurile acelea pentru a fi redistribuite.
"Este ilegal ca o universitate în momentul în care a pierdut nişte studenţi care s-au retras, au fost exmatriculaţi în timpul anului de studiu să pună la dispoziţie universităţii locul şi banii aferenţi locului că să fie redistribuiţi. Am respectat cadrul legal. Cu alte cuvinte am fost certaţi ieri în public, admonestaţi şi criticaţi pentru faptul că am respectat legea", a declarat rectorul.
Întrebat dacă instituţia va continua demersurile în instanţă, el a răspuns afirmativ.
"Da, ne pregătim, ne organizăm, vom transmite plângerea prealabilă, pentru că, încă o dată, problema noastră este o problemă de principiu. (…) Vrem să ştim care sunt regulile, care este algoritmul de calcul, pe baza căror acte normative şi, în primul rând, pe baza cărui calcul şi algoritm de calcul au fost alocaţi aceşti bani publici", a spus Mircea Dumitru.
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat, luni, că peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de Universitatea Bucureşti, deşi are suficient de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea ocupa.
"Am discutat cu studenţii despre problemele specifice cunoscute la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, aspecte care au influenţat într-o oarecare măsură şi repartizarea locurilor bugetate. Am discutat, de exemplu, despre Universitatea din Bucureşti şi am arătat că anul trecut această universitate a suferit o pierdere de 100 de locuri la licenţă şi 210 locuri la master, sunt pierderi semnificative, dar anul trecut nu am văzut protest. Şi anul acesta s-au tăiat locuri, dar de data aceasta s-a prezentat o fundamentare. În conformitate cu datele oficiale prezentate sub semnătură de UB, am observat o discrepanţă majoră între numărul de studenţi înmatriculaţi şi numărul de locuri bugetate alocate în ultimii trei ani. Peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de către UB, deşi are suficient de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea utiliza. Aceste locuri au fost disponibilizate în urma abandonului şcolar, exmatriculării, ele sunt însumate din toţi cei trei ani, cele mai multe din anul trei. Totuşi, trebuie să remarcăm că lipsa unor proceduri interne în favoarea studentului face ca la UB să avem situaţia în care peste 900 de studenţi cu taxă nu ocupă locurile bugetate alocate. UB nu le foloseşte. Nici nu încasează bani de la buget pentru acestea, nici nu le dă studenţilor de la taxă", a susţinut ministrul.