Recunoaște Washingtonul un guvern al talibanilor? Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a spus că noul guvern care va fi format în Afganistan, controlat acum de talibani, ar putea fi recunoscut după îndeplinirea anumitor criterii.
Recunoaște Washingtonul un guvern al talibanilor? În cadrul conferinţei de presă, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a analizat demersurile talibanilor pentru formarea guvernului afgan, precum şi situaţia actuală a ţării.
Cu aceste cuvinte a prezentat Price abordarea SUA privind legitimitatea talibanilor: „În acest moment, Afganistanul nu are un guvern, atunci când va fi format un guvern, va fi necesară îndeplinirea anumitor criterii pentru a fi recunoscut”.
Recunoaște Washingtonul un guvern al talibanilor? Aeroportul din Kabul, punct nevralgic
De asemenea, Price a precizat că în procesul de redeschidere pentru folosinţă a aeroportului de la Kabul, Statele Unite cooperează cu Turcia şi Qatarul şi că menţinerea în stare de funcţionare a aeroportului este în beneficiul tuturor, inclusiv al talibanilor şi comunităţii internaţionale.
Pentru ca ajutoarele umanitare trimise Afganistanului să ajungă aici, a menţionat Price, este nevoie ca Aeroportul Internaţional Hamid Karzai să fie funcţional şi a mulţumit Turciei şi Qatarului pentru eforturile depuse în acest sens.
Pe de altă parte, Ned Price a răspuns unei întrebări legate de motivul pentru care afganii care au fost evacuaţi din Afganistan nu au putut solicita „P2” prin Turcia, scrie CUMHURIYET.
”Turcia este un aliat NATO important”
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a arătat că Turcia este un aliat NATO important, că a sprijinit procesul de evacuare din Afganistan şi că acea solicitare se putea face din mai multe ţări.
De asemenea, Price a precizat că se continuă procedurile necesare pentru asigurarea ieşirii din ţară a afganilor care doresc să părăsească Afganistatul şi că negocierile pentru evacuarea acestora după încheierea formalităţilor sunt în desfăşurare.
Departamentul american al Apărării a publicat, în noaptea de luni spre marţi, o fotografie cu generalul-maior Chris Donahue, comandat al diviziei aeriene 82, în timp ce se îmbarca într-un avion C-17 pentru a pleca din Kabul.
El este ultimul soldat american care a părăsit ţara.
Sursă foto: captură video ABC News.