Redeschiderea şcolilor stârnește un val de nemulțumire. Reprezentanții elevilor și ai studenților se plâng că nu au fost consultați. Ei critică reacționează dur față de decizia luată în interiorul Guvernului.
Redeschiderea școlilor este aspru criticată. Reprezentanţii elevilor și studenților susțin că nu au fost consultați. E vorba de Alianţa Naţionalâ a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE). Cele două instituții au spus că nu au fost consultați „în mod adecvat” beneficiarii primari ai sistemului educaţional – elevii şi studenţii. Supărarea e legată de ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii. Acesta prevede redeschiderea şcolilor şi a desfăşurării activităţii didactice în universităţi începând cu data de 8 februarie.
„Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică lipsa unui dialog social mai larg în realizarea acestui ordin, care a fost aprobat fără a consulta, în mod adecvat, beneficiarii primari ai sistemului educaţional: elevii şi studenţii”, se arată într-un comunicat de presă al ANOSR.
Cele două organizaţii atrag atenţia asupra procesului „birocratic” pe care unităţile de învăţământ trebuie să îl parcurgă pentru redeschidere.
„Direcţia de Sănătate Publică/Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSP/DSPMB) informează inspectoratul şcolar cu privire la situaţia epidemiologică de la nivelul fiecărei localităţi, inspectoratul şcolar transmite datele către unităţile de învăţământ, iar unitatea de învăţământ propune inspectoratului şcolar şi DSP/DSMB un anumit scenariu de funcţionare, spre avizare, în timp ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU/CMBSU) emite hotărârea finală. Considerăm că ziua de vineri, ultima zi rămasă înainte de redeschiderea şcolilor, nu este suficientă pentru a realiza toate aceste pregătiri atât din punct de vedere birocratic, cât şi din punct de vedere material”, afirmă ANOSR şi CNE.
Redeschiderea şcolilor, atacată
Totodată, cele două organizaţii atrag atenţia asupra lipsei spaţiilor şcolare de tip „izolator”. Ele indică și lipsa resursei umane medicale. Fără acestea, persoanele simptomatice „nu pot beneficia de niciun fel de ajutor specializat, precum testarea rapidă antigen COVID-19”.
Potrivit sursei citate, prevederi din Ordinul Comun „nu respectă indicaţiile sanitare” .
„Acum două zile, Consiliul Naţional al Elevilor a înaintat guvernanţilor o propunere cât se poate de rezonabil. În prima săptămână de şcoală din al doilea semestru să aibă loc în format online. Astfel se oferea şcolilor timpul de care au nevoie pentru a se pregăti. Constatăm, însă, cu dezamăgire, faptul că autorităţile continuă să susţină redeschiderea şcolilor în format fizic începând de luni. Cele mai multe dintre ele nu sunt pregătite pentru acest lucru”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.