Timp de zece ani, intreaga economie a fost prinsa si gatuita de lantul facturilor neachitate. Fiecare are de luat bani de undeva si nimeni nu poate plati, pentru ca asteapta plata propriilor facturi. Solutii care de care mai nastrusnice au incercat sa rezolve problema: scutirea de la plata penalitatilor, anularea datoriilor, injectii de bani din partea statului… Nimic n-a mers, pentru ca reala problema nu sta in sume in sine, ci in faptul ca neplata marfurilor cumparate a devenit o obisnuinta pentru care nimeni nu a fost tras la raspundere.

Cu aceeasi candoare, premierul Adrian Nastase reia o alta tema veche de cand lumea: salariile directorilor din companiile de stat. Seful unei foste regii autonome poate castiga chiar si un miliard de lei pe an, salariu considerat indecent de catre majoritatea celor ce lucreaza in Romania. Este marimea salariului legata de performantele firmelor? Raspunsul, in acest caz, este negativ. Cele mai mari probleme apar chiar acolo unde managerii castiga imens, adica in fostele regii autonome. Poate ca n-ar fi nimeni atat de atent daca respectivele firme n-ar fi principalele generatoare de inflatie si plati restante. Plafonarea respectivelor castiguri la nivelul unei lefi de functionar public ar putea disciplina acesti oameni? Raspunsul este, din nou, negativ. Tot ceea ce ar putea rezolva ar fi legat de multumirea opiniei publice. Adica, vezi Doamne, fostele regii sunt la fel de prost conduse, dar macar directorii sunt platiti ca orice pamantean incompetent. Mult mai logic ar fi ca echipele de conducere sa fie alese pe criterii de competenta si nu pe considerente de prietenie cu cine stie ce demnitar. Mult mai logic ar fi ca salariile sa fie legate, asa cum fostul guvern a incercat, de performantele companiei. Si, daca aceste performante o justifica, atunci venitul poate fi chiar un miliard. Principalul obstacol consta in faptul ca notiunea de performanta este destul de straina multor companii cu capital de stat si tocmai de aici vine esecul oricaror incercari de disciplinare.

In buna traditie romaneasca, bogatia este un lucru condamnabil, iar faptul ca unii castiga mai mult decat altii este greu de suportat. In felul in care guvernul a pus problema limitarii salariilor, transpare aceasta mentalitate. Presa nu arata cu degetul slabele performante ale respectivilor directori, ci doar salariul lor. Guvernul nu poate rezolva problema doar taind zerourile pe statele de plata. Pentru ca, in general, directorii nu sunt singurii care castiga indecent de mult. Ei si-au asigurat spatele platind salarii mari angajatilor care, firesc, ii sprijina. Sa luam exemplul utilitatilor (energie electrica, termica, gaze). In primele sase luni, castigurile au crescut cu 28%, in acelasi timp in care cifrele de afaceri ale companiilor respective sunt in scadere. Adica, s-a incasat mai putin, dar s-au marit salariile. Crede guvernul ca va fi usor sa faca ordine? Este o alta dovada de naivitate.

De zece ani, guvernele Romaniei redescopera apa calda; cu uimire si indignare constata gravele probleme ale economiei si, cu un elan de scurta durata, se arunca asupra efectelor si nu asupra cauzei, doar pentru a da bine la public, nu pentru ca i-ar interesa neaparat rezolvarea problemelor.