Ce acte normative reglementeaza procedura concesiunii si cum se desfasoara aceasta?

Sever Enache – Bucuresti




Sediul materiei cu privire la concesiune il reprezinta Legea nr. 219/1998 privind regimul juridic al concesiunii si Normele Metodologice pentru aplicarea acestei legi adoptate la 25 martie 1999.
Potrivit art. 1 alin 2 dinLegea nr. 219/ 1998, “Concesionarea se face in baza unui contract prin care o persoana numita concedent transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane numita concesionar, care actioneaza pe riscul si pe raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente”.



Dupa cum se poate observa din definitia legala a concesiunii, concesionarul are nu numai dreptul, ci si obligatia de a exploata bunul concesionat si in considerarea faptului ca, de obicei, redeventa se percepe de regula sub forma procentuala calculata asupra veniturilor inregistrate de concesionar din exploatarea bunurilor concesionate.
Calitatea de concedent o au, in numele statului, “ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile proprietate publica sau privata a statului”.

In ceea ce priveste procedura de concesiune se disting trei faze:

1. initirea concesiunii


2. desfasurarea procedurii de licitatie/negociere directa


3. incheierea contractului.




Initierea concesiunii poate fi facuta fie de catre autoritate prin intocmirea studiului de oportunitate, a caietului de sarcini si a anuntului de licitatie, fie de catre concesionar prin inaintarea unei propuneri de concesionare catre autoritatea publica.
In cadrul acestei etape are loc elaborarea de catre autoritatea concedenta a studiului de oportunitate, a caietului de sarcini al licitatiei si publicarea anuntului de licitatie in Monitorul Oficial al Romaniei partea IV, intr-un cotidian de circulatie nationala si intr-un ziar de circulatie locala.
Studiul de oportunitate prezinta avantajele de natura economica, financiara si tehnica ale concesionarii bunurilor respective si alte date si informatii in legatura cu procedura de concesiune si se aproba prin ordin, hotarare sau decizie a concedentului dupa caz (art. 6 alin. 2 din Normele Metodologice).

Caietul de sarcini va cuprinde in mod obligatoriu urmatoarele:

• Conditiile de exploatare a concesiunii si obiectivele de ordin economic, financiar si de mediu urmarite de catre concedent privind exploatarea eficace a bunurilor care fac obiectul concesiunii;


• Investitiile pe care concesionarul este obligat sa le realizeze si termenele de realizare a acestora;


• Clauzele financiare si de asigurari;


• Regimul bunurilor utilizate de concesionar in derularea concesiunii;


• Obligatiile privind protectia mediului.




Odata cu elaborarea caietului de sarcini, autoritatea concedenta va elabora si va pune in vanzare instructiunile privind organizarea si desfasurarea procedurii de concesionare care cuprind procedura licitatiei publice si procedura negocierii directe. Se observa ca prin elaborarea acestor instructiuni, concedentul dispune de o mare libertate in a stabili clar etapele, termenele si procedurile de licitatie.




Ulterior publicarii anuntului, candidatii au dreptul sa propuna oferta lor. Art. 14 din Legea nr. 219/1998 prevede ca “Termenul de primire al ofertelor nu poate fi mai mic de 20 de zile calendaristice si nu poate depasi 60 de zile calendaristice, incepand cu data publicarii anuntului licitatiei publice deschise”. Se observa ca termenul nu este fix ci variabil, ceea ce presupune posibilitatea flexibilizarii procedurii de licitatie din puntul de vedere al duratei.
Potrivit Art. 24 din Normele Metodologice, “Pentru desfasurarea procedurii licitatiei publice deschise este obligatorie participarea a cel putin doi ofertanti”. In cazul in care pana la expirarea termenului pentru depunerea ofertelor nu se prezinta cel putin doua oferte se reia procedura de licitatie.




In vederea aprecierii ofertelor si desemnarii ofertei castigatoare, se constituie comisia de evaluare care apreciaza ofertele depuse si desemneaza o singura oferta castigatoare. In conformitate cu Art. 18 din Legea nr. 219/ 1998, comisia de evaluare alege oferta pe care o considera cea mai buna din punct de vedere al satisfacerii criteriilor de selectie enuntate in instructiunile privind organizarea si desfasurarea procedurii de concesionare. Se impune concluzia potrivit careia autoritatea concedenta are libertatea de a cuprinde in caietul de sarcini si in instructiunile de licitatie toate criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca oferta castigatoare.


Contractul de concesiune se incheie in termen de 30 de zile de la data la care concedentul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, daca prin caietul de sarcini nu s-a prevazut altfel(art. 28 din Legea nr. 219/ 1998). Rezulta din dispozitia legala mai sus citata ca prin caietul de sarcini concedentul poate prevedea un termen mult mai scurt inlauntul caruia trebuie sa se incheie contractul de concesiune.





Este posibila transmiterea sau cesionarea fondului de comert ?

Simona Corbu – Craiova




Includerea bunurilor imobile in componenta fondului de comert este o problema controversata in doctrina. In ceea ce priveste insa drepturile accesorii asupra imobilelor, opinia este unanima si anume: aceste drepturi de natura mobiliara fac parte din fondul de comert si izvorasc de regula din: contracte de inchiriere, contracte de locatie de gestiune sau de concesiune.


Bunuri mobile corporale. In aceasta categorie se includ mobilierul, materiile prime, marfurile etc.
Fiind un bun unitar, fondul de comert poate forma obiectul unor acte juridice cum ar fi: vanzarea-cumpararea, locatiunea, garantia reala mobiliara, concesiunea, poate fi transmis ca universalitate unui tert in uzufruct etc. Datorita obiectului lor, actele juridice privind fondul de comert constituie fapte de comert obiective conexe (accesorii), fiind deci supuse regimului dreptului comercial (Curtea Suprema de Justitie, Sectia comerciala, decizia nr. 8/1997).


Ca orice bun, fondul de comert poate fi transmis de detinatorul sau, temporar sau definitiv, altei persoane fizice sau juridice. Transmiterea unui fond de comert ce apartine unei societati comerciale nu poate fi considerata ca un act de gestiune, ci ca o modificare indirecta de statut si, deci, va fi de competenta adunarii generale si nu de competenta administratorului sau consiliului de administratie.

Problema care apare curent in cazul transmiterii fondului de comert este strans legata de criteriile pentru stabilirea valorii acestui fond, care in nici un caz nu reprezinta suma aritmetica a elementelor ce compun fondul de comert, deoarece aceste elemente luate impreuna valoreaza mai mult decat daca aceste bunuri ar fi transmise separat.


Un element al fondului de comert transmis in mod distinct, atunci cand exista aceasta posibilitate legala, poate sa nu produca nici un beneficiu, valoarea acestuia fiind potentata numai prin prisma afectarii unei universalitati de fapt, care este fondul de comert. Elementele necorporale ale fondului de comert, in special, functioneaza si au valoare ca urmare a interdependentei si legaturii dintre ele, in cadrul acelui fond de comert care are rolul de a le maximiza valoarea economica.
Dificultatea consta in faptul ca valoarea fondului depinde atat de compozitia sa, cat si de mobilitatea clientelei fata de concurenta si, in aceeasi masura, de calitatile personalului si reputatia comerciantului care exploateaza fondul. O corecta evaluare consta in analiza beneficiilor aduse de fond pe durata mai multor ani, eliminarea factorilor aleatori care au influentat pozitiv sau negativ pe diferite durate de timp beneficiile activitatii de comert si, eventual, elaborarea unui plan de afaceri realist, intemeiat pe elementele concrete exploatabile ale fondului.


In general, cesiunea fondului de comert se concretizeaza sub forma contractului de vanzare-cumparare si este supusa formalitatilor de publicitate si inregistrare in Registrul Comertului. Vanzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului, si anume obligatia de a nu face concurenta cumparatorului.
Oferta de contractare trebuie sa cuprinda referiri, printre altele, la sarcinile care greveaza fondul, cifra de afaceri si beneficiile realizate in cursul ultimilor ani de exploatare, astfel incat pretul propus sa aiba o argumentatie serioasa. Daca pretul nu este serios, avand caracter derizoriu, intervine sanctiunea nulitatii. Cedentul trebuie sa puna la dispozitia cumparatorului inventarele si documentele contabile. Spre a fi opozabila tertilor, cesiunea trebuie supusa publicitatii in ziare si in Monitorul Oficial, si trebuie inregistrata conform prevederilor art. 21 litera a din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului.


Sub aspect contabil se admite ca valoarea economica a fondului de comert nu trebuie sa se confunde cu pretul global al diverselor bunuri si drepturi componente, fiind superioara de regula acestui total aritmetic.
Vanzarea fondului de comert, ca bun unitar, daca are in componenta si un bun imobil, trebuie sa respecte regulile dreptului comun referitoare la instrainarea imobilelor, inclusiv publicitatea imobiliara. Creantele si datoriile titularului fondului de comert nu se transmit impreuna cu acesta in lipsa de stipulatie contrara.
Contractul de vanzare-cumparare poate avea ca obiect si instrainarea unor anumite bunuri care fac parte din fondul de comert, atunci cand legea permite (firma, clientela si vadul comercial nu pot fi instrainate distinct de fondul de comert).


In cazul in care sunt cesionate actiunile unei societati comerciale, pretul cesiunii se calculeaza inmultind numarul actiunilor cesionate cu valoarea intrinseca a fiecarei actiuni, si nu cu valoarea nominala. La momentul constituirii societatii, valoarea nominala este egala cu valoarea intrinseca. Pe durata functionarii societatii, valoarea intrinseca scade sau creste comparativ cu valoarea nominala, dupa cum activul net creste sau scade comparativ cu capitalul social.
Activul net reprezinta activul contabil al societatii din care se scad datoriile acesteia. Avand in vedere ca fondul de comert face parte din activul societatii, atunci valoarea fondului de comert trebuie avuta in vedere la stabilirea valorii intrinseci a actiunilor. Prin urmare, pretul cesiunii actiunilor va cuprinde si procentajul corespunzator din valoarea fondului de comert.