În cadrul unor declarații făcute duminică, ministrul Apărării a vorbit și despre armata obligatorie. Întrebat dacă se pune problema unui stagiu militar obligatoriu, ministrul Apărării a răspuns că nu se pune problema de așa ceva, cel puțin în momentul de față. El a explicat că nu este o opţiune nici din punct de vedere economic, nici din punctul de vedere al nevoilor noastre.

”În niciun caz, aceasta nu este o opţiune pentru noi în acest moment”, a adăugat acesta.

Pe de altă parte, ministrul a dat alte variante pentru tinerii interesați să se înroleze. Astfel, aceștia se pot încsrie ca voluntari, astfel încât forța de rezervă să fie suplimentată. El a explicat că cei care aleg acest lucru vor beneficia de o pregătire militară de scurtă durată, dar și de anumite resurse.

“Avem pentru cei care vor să facă armată, avem alte variante, de exemplu, înscrierea de voluntari, este un sistem modern, un sistem NATO, în care pentru a suplimenta forţa de rezervă de care este nevoie, pe lângă rezerviştii care există, avem nevoie şi de rezervişti care se înscriu într-un sistem, primesc o pregătire militară de scurtă durată şi care beneficiază şi de anumite resurse, o soldă pe timpul cât îşi desfăşoară activitatea ca civil la locul lor de muncă”, a explicat ministrul.

Ce salarii oferă Ministerul Apărării celor înrolați

O altă variantă prezentată de Vasile Dîncu a fost stagiul militar voluntar. Mai exact, tinerii care vor să facă un stagiu de pregătie militară vor putea face acest lucru. El a vorbit și despre salariul pe care cei implicați îl vor primi.

Astfel, că cei care se înscriu în acest program vor primi 2700 de lei perioada de pregătire şi 1500 de lei pentru când nu este convocat.

“Mai avem şi altă variantă, alternativă la serviciul militar obligatoriu, nu am lansat-o încă, dar este un proiect de-al nostru care mi se pare un proiect foarte interesant şi foarte frumos, stagiul militar voluntar. Adică, avem o formulă pe care vom lansa în viitor pentru tinerii care vor să facă un stagiu de pregătire militară şi să ştiţi că sunt mulţi, am primit pe Facebook, după ce am vorbit despre asta, am primit sute de mesaje. E un alt tip de armată, e armată mai pe termen scurt.

S-ar putea să fie şi stagii mai scurte şi mai multe într-un an sau doi sau maxim trei luni de zile, vom vedea”, a explicat Vasile Dîncu.