Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat, că în contextul riscului de răspândire a epidemiei cu COVID-19 și pentru a veni în sprijinul contribuabililor se amână primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, aferente acestui an de la 31 martie 2020 la 30 iunie 2020. Prelungirea termenului până pe 30 iunie 2020 este prevăzută în OUG nr. 29/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie, act normativ care a intrat în vigoare odată cu publicarea.
Pentru anul 2020, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2020, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de Consiliul Local.
În cazul în care impozitele locale, aferente anului fiscal 2020, nu sunt plătite anticipat, acestea pot fi plătite în două tranşe egale, la termenele scadente, respectiv 30.06.2020 şi 30.09.2020.
Pentru a reduce birocrația, Primăria Sectorului 5, prin Direcția de Impozite și Taxe Locale, a pus la dispoziția cetățenilor o infrastructură modernă și eficientă, care să le permită să-și achite contribuțiile la bugetul local în cel mai scurt timp și în condiții de deplină siguranță.
Astfel, contribuabilii din Sectorul 5 pot opta pentru o gamă variată de modalități moderne de plată: plata electronică prin internet banking, plata cu cardul, plată la terminalele unor operatori agreați și plata online prin ghiseul.ro.
Pentru ce bunuri trebuie să plătească cetățenii din Sectroul 5 taxe și impozite
Impozitul pe mașini
În ceea ce priveşte modul de calcul al impozitului pe maşini, acesta se determină în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului (cmc), prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu o sumă corespunzătoare din Codul fiscal. Există, de asemenea, unele scutiri de impozit, dar și posibilitatea de a beneficia de unele reduceri.
Impozitul pe clădirile rezidențiale și nerezidențiale
Pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă deținute de persoane fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. La clădirile nerezidențiale, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii impozabile stabilite.
Impozitul pe clădirile mixte
Atunci când același spațiu are și funcție rezidențială, și nerezidențială se complică puțin modul de calcul al acestui impozit. În determinarea cotelor de impozitare intră mai multe considerente: posibilitatea de a determina (din documentația cadastrală sau din contractul de închiriere) care e spațiul de locuit și care e cel folosit de firmă; în ipoteza în care spațiile nu pot fi identificate separat, atunci intră în calcul chestiuni pentru plata cheltuielilor cu utilitățile ș.a.m.d.
Clădirile trebuie reevaluate
Firmele sunt vizate, în principal, de această atenționare, pentru că legislația fiscală pretinde o reevaluare periodică a valorii impozabile a spațiilor deținute de acestea, indiferent de destinație. De asemenea, persoanele fizice trebuie să-și facă o reevaluare la cinci ani pentru clădirile cu destinație nerezidențială. Astfel de reevaluări sunt consemnate în rapoarte ce trebuie depuse la Fisc, până cel târziu la primul termen de plată pentru impozitul pe anul respectiv. În lipsa reevaluărilor, riscul este acela de a plăti un impozit mai mare.
Impozitul pe terenuri
Modul de calcul al impozitului pe terenuri e stabilit prin raportare la suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat, zona și categoria de folosință, conform încadrării făcute de consiliul local și există și aici o lungă listă cu persoane scutite de plata lui. Pe perioada în care pentru un teren se plătește taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren. Taxa pe teren e plătită de concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare/ folosință, în condiții similare impozitului pe teren, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale. Mai multe despre plata acestui tip de impozit, aici.
Taxa pe teren
Spre deosebire de impozit, taxa pe teren e plătită nu de proprietarul terenului, ci de concesionarul, cel care a închiriat sau a luat în administrare ori folosință un teren proprietate publică/privată a statului ori autorităților locale. Taxa pe teren se datorează similar impozitului pe teren.
Dezvoltarea structurii digitalizate a creat multe avantaje pentru cetățenii Sectorului 5, printre care putem menționa:c onfort, rapiditate și independență geografică și temporală in plata taxelor și impozitelor; plățile efectuate cu cardul sunt vizualizate în timp real în baza de date fiscală astfel încât pot fi solicitate certificate fiscale imediat după efectuarea plății; platforme securizate la înalte standarde privind tranzacțiile cu cardul pe internet (vezi www.ghiseul.ro); posibilitatea plății impozitelor și taxelor locale pentru toate proprietățile deținute pe teritoriul României.
Bineințeles, pentru a putea plăti digital este nevoie ca cetățenii să aibă un cont bancar propriu, card bancar. Mai multe detalii se poat gasi pe portlul DITL Sector 5