Rentabilitatea capitalului uman este măsurată ca fiind profitul brut generat de fiecare angajat pentru fiecare unitate monetară (fie ea euro, dolar american sau leu) plătită de angajator sub formă de remunerare.

Potrivit lui Peter de Ruiter, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România, în 2010, rentabilitatea medie a capitalului uman a fost, 1,34 (HC ROI), în scădere de la 1,53 în 2009.

În această perioadă costurile cu forța de muncă au crescut cu 10%, ajungând la o pondere din total costuri de 10,13%, de la 9,26% în 2009. 
Totodată, rata de recrutare externă, respectiv numărul angajaților recrutați din afaera companiei, s-a dublat, în 2010, până la 14,1%. În plus, costurile la care s-au făcut aceste angajări au scăzut de la 520 de euro per angajaț, în 2009, la 240 de euro.
Suma alocată pentru training și dezvoltare a crescut anul trecut până la 159 de euro per angajat, față de 87 de euro, în 2009. Media în Europa Centrală și de Est este de 255 euro per angajat.
Diferența dintre costurile și venitul per angajat a scăzut de la 30% în 2007, la 3% în 2010.