Începând cu data de 1 aprilie 2014, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor în România scad de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,14 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte fixe, respectiv de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte mobile.
În urma finalizării procesului de consultare naţională a modelelor de calculaţie a costurilor pentru determinarea tarifelor de interconectare din a doua jumătate a anului 2013, ANCOM a notificat Comisia Europeană, BEREC şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea noilor plafoane tarifare. Acordul primit din partea Comisiei Europene în temeiul Directivei-Cadru încheie consultarea la nivel european şi permite ANCOM adoptarea setului de măsuri propuse.
„În răspunsul său, Comisia Europeană a salutat tarifele LRIC pur pentru terminarea apelurilor calculate de ANCOM, apreciind că acestea contribuie la crearea unor condiții concurențiale echitabile pentru operatori şi asigură tuturor utilizatorilor beneficii maxime din punct de vedere al posibilităților de alegere, al prețurilor și al calității. Mă bucur că am încheiat cu succes unul dintre cele mai complexe proiecte ale Autorităţii şi aştept cu interes internalizarea beneficiilor acestor măsuri îndelung aşteptate, de exemplu prin impulsionarea inovaţiei şi lansarea unor oferte cu amănuntul mai competitive, în beneficiul tuturor utilizatorilor”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.
Măsurile de reglementare adoptate de ANCOM pe piețele de gros pentru terminarea apelurilor concretizează demersurile iniţiate de Autoritate în anul 2012 şi continuate pe parcursul anului 2013, care au presupus o activitate complexă de colectare de date, analiză şi rulare a mai multor scenarii, precum şi serii succesive de consultări şi ajustări. ANCOM a calculat costurile eficiente ale furnizării serviciilor, utilizând ipoteze de lucru în conformitate cu legislaţia din România, informaţiile transmise de furnizorii de reţele, precum şi cele mai bune practici de modelare la nivelul Uniunii Europene.
Noile tarife vor deveni obligatorii pentru toţi furnizorii de reţele din România identificaţi cu putere semnificativă pe piețele de terminare a apelurilor la puncte fixe și mobile: 46 de furnizori de reţele fixe şi 6 furnizori de reţele mobile. La fel ca până acum, tarifele de terminare nu sunt diferenţiate în funcţie de tehnologia utilizată (de exemplu, 2G sau 3G, PSTN sau IP), de intervalul orar în care au loc apelurile sau de originea lor (puncte fixe, puncte mobile, reţele naţionale sau internaţionale).
Cu această ocazie, ANCOM a stabilit şi noi plafoane tarifare pentru serviciile auxiliare de interconectare oferite de toţi furnizorii de reţele de comunicaţii, respectiv pentru serviciile de tranzit național al apelurilor, serviciile de linii închiriate segmente terminale şi serviciile de backhaul pe suport Ethernet, furnizate de societatea Romtelecom.
Tariful de terminare se facturează exclusiv în cazul apelurilor în afara reţelei şi reprezintă preţul pe care reţeaua apelată îl solicită pentru acceptarea apelului. Întrucât acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul, practicarea unor tarife de terminare excesive în raport cu costurile furnizării eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenţa la nivelul pieţei cu amănuntul şi denaturează comportamentul de consum al utilizatorilor. Pentru a preîntâmpina astfel de distorsiuni concurenţiale, ANCOM a decis adoptarea unor măsuri de reglementare constând în reducerea nivelului maxim al tarifelor pentru serviciile de terminare practicate de operatori până la niveluri care reflectă în mod realist costurile reale ale serviciilor şi competitivitatea operatorilor din România.