Dacă va fi însoţită de controale arbitrare, blocaje administrative şi decizii populiste, relaxarea fiscală, o decizie bună în sine, va avea un impact minor în economie. Din acest motiv, scăderea taxelor trebuie analizată în contextul agresivităţii ANAF faţă de bunii platnici şi al modificărilor de amploare în defavoarea firmelor, aduse de noul Cod de procedură fiscală.
Există riscul ca relaxarea fiscală să fie compromisă de administraţia fiscală, iar germenii se văd în acţiunile din ultimele luni. În contul promisei scăderi a TVA – la 9% pentru alimente de la 1 iunie şi la 20% pentru restul bunurilor şi serviciilor de anul viitor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat controale în forţă pentru a aduce bani la buget. Mizând pe efectul de imagine al controalelor la micii comercianţi – locul unde marea majoritate a cetăţenilor au contact nemijlocit cu evaziunea – , ANAF încearcă să-şi mascheze abuzurile nu doar faţă de aceştia, ci şi faţă de alte companii. Deşi combaterea evaziunii este de dorit, nu doar pentru buget, ci şi pentru companiile care vor un mediu concurenţial, ţintele pe care şi le alege ANAF ridică semne de întrebare.
Sursa abuzurilor
Sursa abuzurilor este chiar Codul de procedură fiscală. Lipsa de proceduri şi termene clare care le permite inspectorilor să se comporte suveran este dublată, în ultimul timp, de agresivitate şi superficialitate în abordare. Din păcate, nici proiectul Codului de procedură fiscală, aflat alături de proiectul Codului fiscal în Parlament pentru dezbatere, nu reglează raportul de forţe. Din aceste cauze, atâta timp cât inspectorii vor descoperi la fiecare control noi obligaţii de plată, efectul scăderii taxelor nu numai că va fi anulat, dar va aduce şi o nouă povară administrativă. „Ceea ce surprinde la acest proiect este amploarea modificărilor introduse în defavoarea contribuabilului, modificări ce afectează, dacă mai era nevoie, în mod substanţial, drepturile contribuabilului în cadrul procedurii fiscale, precum şi încercarea autorităţii fiscale de a deveni o autoritate de control la nivel naţional al mişcărilor de fonduri între contribuabili“, spune Lucian Tănase, avocat, Radu şi Asociaţii SPRL, casa de avocatură afiliată EY România.
Astfel, numeroase proceduri pun contribuabilii cu spatele la zid. Un exemplu din practica recentă a Antifraudei este instituirea măsurilor asigurătorii, prin procesul verbal de constatare.
Unde lipsesc reglementările
Reglementările sunt foarte vagi în aceste situaţii şi blochează atât activitatea companiilor, cât şi accesul la justiţie. Practic, procesul verbal al Antifraudei nu poate fi contestat pe fond pentru că nu este o decizie de impunere. Este nevoie de un nou control al inspecţiei fiscale care să emită raport şi decizie de impunere. Problema este că legislaţia nu prevede un termen pentru inspecţia fiscală, iar companiile aşteaptă luni, chiar ani de zile, rezolvarea disputei.
„Instrumentele care fac ravagii în mâna inspectorilor antifraudă, cum ar fi măsurile asigurătorii, suspendarea activității, au existat dintotdeauna, însă au fost aplicate ponderat, poate chiar cu prea mare zgârcenie. Totuși, nu este normal ca măsurile asigurătorii, prevăzute de Codul de procedură fiscală ca măsuri excepționale, să se aplice în 90% din cazurile de controale inopinate. Legea nu s-a schimbat cu nimic și este neverosimil să se considere că 90% din contribuabili sunt potențiali evazioniști“, spune Luisiana Dobrinescu, avocat specializat în drept fiscal,
„Din păcate, procedura fiscală nu reglementează termenul de valorificare a constatării din procesul verbal întocmit de Antifraudă, prin întocmirea ulterioară a unui raport de inspecţie fiscală. În acest timp, contribuabilul poate avea activitatea perturbată prin instituirea măsurilor asigurătorii care, ulterior, după întocmirea raportului de inspecţie fiscală, pot rămâne fără obiect“, consideră consultantul fiscal Dragoş Pătroi. În opinia sa, legislaţia ar trebui să definească noţiunile de tranzacţii artificiale, de comportament fiscal inadecvat şi de practică abuzivă atât a fiscului, cât şi a contribuabiliului. În acest fel, atât statul, cât şi contribuabilul ar juca pe un teren sigur. Cu alte cuvinte, reglementarea ar ajuta companiile corecte să ştie „de la cine pot cumpăra“ şi „cui pot vinde“, fără să se expună unor reconsiderări ale obligaţiilor din partea inspectorilor.
Excesele din ultima vreme ale Antifraudei au patru mari cauze, consideră Luisiana Dobrinescu: dorinta de a crea puterea exemplului – lucru nu tocmai rău, într-o ţară în care evaziunea la TVA depășește 30% -, lipsa unor reglementări detaliate ale procedurilor de control şi, mai ales, ale limitelor acestora, excesul de autoritate – o chestiune psihologică inerentă pentru funcționarii publici aduși să lucreze în echipe mixte cu procurori – și lipsa unei cenzuri veritabile de către instanțele de judecată.
În acest timp, Antifrauda susţine că acţiunile sale au crescut gradul de conformare voluntară şi încasările la buget. Potrivit datelor instituţiei, în 2014, s-au instituit 1.302 măsuri asigurătorii în cuantum de 2,48 miliarde lei. Suma este pe hârtie, nefiind efectiv vărsată la buget. „Paradoxul este că nimeni nu câștigă de pe urma acestor măsuri asigurătorii: nici contribuabilul, a cărui afacere se ruinează, nici fiscul, care nu are încă un titlu executoriu ce poate fi încasat. Mai mult decât atât, fiscul pierde și acei bani pe care contribuabilul blocat îi plătea în fiecare lună la bugetul de stat cu titlu de impozit pe salarii, TVA și impozit pe profit“, explică Luisiana Dobrinescu. Experienţa arată că cele mai multe măsuri asigurătorii sunt instituite pentru cazuri privind TVA. Mai précis, inspectorii depistează că unul dintre furnizori – chiar unul dintre furnizorii furnizorului – nu și-a declarat și plătit taxele, cu ani în urmă. Întrucât acesta a dispărut între timp, fiind chiar radiat de la registrul comerţului, inpectorii anulează dreptul de deducere al taxei şi recuperează astfel prejudiciul de la un contribuabil care, de multe ori, nici nu a făcut direct tranzacţii cu furnizorul fraudulos. „Astfel de măsuri, din păcate, sunt luate în lipsa oricărei responsabilități a inspectorilor antifraudă! Nu contează comportamentul fiscal al contribuabilului în ultimii ani, nu contează cuantumul taxelor pe care le aduce în fiecare lună la buget, numărul de salariați sau proiectele în care contribuabilii sunt implicați. Și aici nu vorbim la discriminare pozitivă, ci de o corectă individualizare a pedepsei“, spune Luisiana Dobrinescu.
Noi corvezi
Proiectul Codului de procedură fiscală va echilibra raportul de forţe contribuabil- fisc, susţine guvernul. În realitate, nu reglează niciuna dintre problemele dovedite de practică. Dimpotrivă, întâreşte poziţia inspectorilor. Un exemplu este aplicarea penalităţilor de nedeclarare pentru obligaţiile stabilite de control care înseamnă o supraimpozitare cu 40% pe an a companiilor în urma controalelor.
Cum blochează ANAF business-ul? Exemple!
În ultima vreme apar tot mai multe exemple de companii blocate abuziv de ANAF. Avocatul Luisiana Dobrinescu prezintă două cazuri:
Caz 1
O societate derulează un proiect imobiliar de anvergură, finanțat din fonduri europene. În urma unui control inopinat, Antifrauda constată că furnizorul unuia dintre furnizorii acestei societăți, de la care a achiziționat materiale de construcții, nu și-a declarat și nu și-a plătit TVA-ul la stat. Societății i se instituie măsuri asigurătorii pe motivul că achizițiile sunt nereale și ar exista pericolul de a se sustrage de la o potențială executare fiscală. Cum ar putea să se sustragă de la urmărire o societate cu un proiect imobiliar în curs, care trebuie să urmeze rigorile finanțării europene? Prejudiciul adus este imens: zeci de salariați trimiși acasă, zeci de furnizori neplătiți și auditul fondurilor europene care amenință cu retragerea fondurilor, în cazul în care proiectul nu este finalizat conform proiectului.
Caz 2
O societate a montat instalații anti-incendiu în cele mai multe hale industriale din România. Se pare ca unul dintre furnizorii săi nu și-ar fi declarat TVA-ul la stat, cu toate că și în prezent își desfășoară activitate și ANAF nu i-a aplicat nicio sancțiune. DGAF consideră că achizițiile clientului meu de la acest furnizor sunt nereale și impune măsuri asigurătorii pe contravaloarea TVA-ului dedus. DGAF refuză să dea curs solicitării societății de a efectua o cercetare la fața locului, în clădirile industriale unde au fost montate instalațiile, pentru a vedea cât sunt de reale. În prezent, activitatea societății este complet blocată.
Ce ar fi trebuit modificat la Codul de procedură?
Noul Cod de perocedură fiscală a fost redactat pe principiul „Un pas înainte, doi paşi înapoi“ şi constituie probabil un regres faţă de codul în vigoare, consideră Lucian Tănase, Avocat, Radu şi Asociaţii SPRL,Casa de avocatură afiliată EY România care arată că mediul de afaceri a solicitat o serie de modificări, ignorate de către Ministerul de Finanţe, printre care:
- Introducerea unui termen maxim în care inspecţia fiscală poate fi suspendată indiferent de cauzele suspendării
- Reglementarea posibilităţii contribuabilului de a ataca în contencios administrativ tăcerea organului fiscal sau refuzul nejustificat al acestuia de a rezolva o cerere sau de a efectua o operaţiune administrativă
- Reglementarea posibilităţii contribuabilului de a se adresa direct instanţei de contencios administrativ în cazul în care organul fiscal nu răspunde la contestaţie în termenul legal
- Introducerea de reguli şi limite procedurale cu privire la obiectul, durata şi desfășurarea controalelor inopinate şi antifraudă (la acest moment nu există o reglementare a controlului anti-fraudă
- Eliminarea posibilităţii organului fiscal de a prelungi sine die termenul de prescripţie ca urmare a încălcării obligaţiei sale de a finaliza inspecţia fiscală în cadrul termenului de prescripţie
- Reglementarea mai strictă a cazurilor când organul fiscal poate estima baza de impunere
- Eliminarea efectelor asupra terţilor rezultate din declararea ca inactiv al unui contribuabil