Clienţii Orange şi nu numai pot cumpara de pe site-ul operatorului telefoane mobile la preţuri reduse până la 90%, însă numai cu abonament, accesorii pentru protecţie, accesorii audio şi gadgeturi. La această ultimă secţiune se găsesc GPS-uri, rame foto,  camere web, mouse-uri, tastaturi şi hard disk-uri externe.

Orange a mai derulat o campanie similară în luna noiembrie denumită Black Week. Astfel, timp de 7 zile, vizitatorii paginii orange.ro şi-au putut cumpăra din magazinul online telefoane, tablete şi laptopuri cu reducere de până la 90%, alături de un nou abonament sau cu prelungirea celui existent. De asemenea, aceştia au avut de ales dintr-o gamă largă de accesorii şi gadgeturi precum căşti Bluetooth, carduri micro-SD, huse, rucsacuri, camere foto, GPS-uri, HDD-uri etc.

Orange România este liderul pieţei locale de telefonie mobilă, cu 10,05 milioane de clienţi la 30 iunie 2012. În 2011, afacerile Orange România au scăzut cu 4,3%, la 3,98 miliarde de lei, iar profitul net a coborât cu 13,7%, la 805,6 milioane de lei.