Ce se dă, maică, aici? Ajutoare de minimis, dar nu ajung pentru toată lumea, că nu are statul atâţia bani câţi antreprenori nevoiaşi stau cu mâna întinsă! Primul venit, primul servit, aşa că se calcă micii capitalişti în picioare să dea click în cele cinci minute cât durează sesiunea de pomeni de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Păi, atunci, să se dea mai puţin, să ajungă la toată lumea, să nu se mai dea pe sub mână la prieteni şi să se termine banii înainte să apucăm cu toţii măcar să ne înscriem pe listă! Oricum, se cere măcar o anchetă, ca să vedem cine a luat peste rând şi de ce s-a blocat toată milostenia.
Cam asta a fost povestea sesiunii de înregistrare a firmelor pentru ajutoare de minimis. Un scandal în care s-au analizat pe toate părţile detaliile tehnice ale eşecului şi mai puţin faptul că o astfel de schemă de subvenţionare „la loterie“ este aberantă în sine şi nu are cum să funcţioneze, indiferent de puterea serverelor sau de onestitatea celor care o organizează. Când zeci de mii de firme aşteaptă să prindă o felie dintr-un tort care se împarte în cinci minute şi nu poate ajunge decât la câteva mii, nu e greu de anticipat un deznodâmânt asemănător scandalurilor de la distribuirea altor „ajutoare“. Surprinzător mi se pare faptul că oameni care se numesc antreprenori au aşteptări de „profesionalism“ de la statul distribuitor de pomeni, fiind diferiți de nevoiaşii care se calcă în picioare pentru o pungă de zahăr. La fel de surprinzător, mulţi dintre „capitaliştii“ care, pe bună dreptate, se plâng că statul redistribuie discreţionar avuţia creată de ei, după ce le-o confiscă prin taxe aberant de mari, nu au o problemă să se înscrie la rând pentru a primi şi ei de la stat o bucată din avuţia confiscată din taxele altor oameni.
Şi mai incoerent, artizanii întregului sistem de „ajutor“ susţin că printr-o astfel de schemă economia are de câştigat, că se creează noi locuri de muncă și se încurajează libera iniţiativă. Aceasta, deşi un loc de muncă creat din banii primiţi de la stat înseamnă cel puţin tot un loc de muncă pierdut sau necreat acolo de unde banii respectivi au fost luaţi, subţiind capitalul privat disponibil pentru investiţii sau consum. Singurul mod în care statul poate ajuta economia este să o lase în pace, să îi confişte cât mai puţin din ce produce. Reducerea nediscriminatorie a fiscalităţii, de care să beneficieze toate firmele, nu doar norocoşii câştigători de ajutoare, e însă ultima pe lista măsurilor pe care Guvernul consideră că şi le permite. „Antreprenorul subvenţionat“ este noua specie în plină dezvoltare, într-o economie în care statul te învaţă că fără ajutorul lui nu poţi supravieţui. În loc să ceară autorităţilor „să nu le mai ia“ şi să solicite reducerea fiscalităţii, întreprinzătorii încep să îngroaşe rândurile celor care vor „să li se dea“. O dependenţă convenabilă pentru politicieni, care se pot erija în salvatori ai mediului de afaceri, deşi nu sunt decât groparii acestuia.
Oana Osman,
redactor-șef Capital