Tranzitia la economia de piata presupune instituirea treptata pe toate componentele mecanismului economic – piata monetara si valutara, piata marfurilor si serviciilor, piata capitalurilor si piata muncii – a raportului cerere-oferta ca instrument de echilibru.
De la preturi subventionate, am ajuns, azi, ca la multe bunuri de consum curent sa inregistram niveluri de pret superioare mediei europene. Avem convertibilitate de cont curent si comert exterior complet liberalizat. Pe o singura piata insa, piata muncii, se constata o inertie in corelarea cu celelalte subsisteme ale mecanismului economic. Aceasta discrepanta intre nivelul preturilor la bunuri de consum si servicii si pretul muncii – salariile – risca sa se transforme intr-un pericol de permanente perturbari sociale si, sub acest aspect, merita o analiza mai atenta.
Anchetele sistematice asupra fortei de munca, organizate de CNS pe un larg esantion, de 18.000 de locuinte (ancheta Amigo), au evidentiat in ultimii ani o modificare relativ accentuata a ocupatiilor in Romania, intr-un ritm mediu anual de 3,8%, fata de ritmul mediu anual de 1-2% in tarile vest-europene.
Dinamica sectoriala a indicatorului populatiei ocupate surprinde in ultimii ani o puternica agrarizare a fortei de munca, simultan cu scaderea celei angajate in industria prelucratoare, constructii, transporturi si telecomunicatii. Asemenea evolutii sunt contrare directiilor de dezvoltare in economia mondiala, sensului cresterii in tarile UE, preocupate de modernizare continua prin constructii, de acces la tehnologia informatiei prin comunicatii si de intensificarea conexiunilor economice prin transporturi. In acest fel sporesc decalajele Est-Vest.
Cresterea populatiei ocupate in agricultura este, de asemenea, contrara oricaror evolutii pe plan european, stiut fiind ca agricultura rezista in UE numai datorita subventiilor, munca in acest sector fiind partial recunoscuta ca necesara de piata. Definirea foarte laxa a ocupatiei in agricultura – persoana care desfasoara o activitate de 15 ore pe saptamana in agricultura, pentru obtinerea de venituri in bani, in natura sau alte beneficii – face ca statistic sa fie inclusa aici si o mare parte a populatiei disponibilizate din alte ramuri – altfel numita suprapopulatie latenta. Practic, somajul este mult mai mare decat nivelul raportat pentru luna februarie – de 12% -, ceea ce inseamna o cale suplimentara de scadere a productivitatii muncii in raport cu populatia activa.
Rezultanta acestor procese spontane, necontrolate, de reasezare a fortei de munca, duce la pierderi in utilizarea stocului de calificare a populatiei si, in sens general, la scaderea productivitatii muncii nationale. Un indicator sintetic pentru acest fenomen il constituie raportul dintre valoarea adaugata pe ramuri si populatia ocupata.
Astfel, in industria prelucratoare a Romaniei, valoarea adaugata obtinuta per salariat era in medie de 15 ori mai mica decat in tarile UE, variind intre de 24 de ori mai mica decat in Luxemburg si de 6-8 ori mai mica decat in Portugalia si Grecia. Potrivit estimarilor Institutului de Economie Nationala, totalul salariilor platite in industria prelucratoare romaneasca pe timp de un an echivaleaza cu salariile platite in aceeasi ramura in Germania in mai putin de patru zile sau mai putin de zece zile in Franta, Italia si Marea Britanie.
Costul tot mai ridicat al unui loc de munca in industria prelucratoare moderna, in special costurile extrasalariale, face ca in noile investitii sa existe o exigenta inalta fata de calificarea fortei de munca. Este si aceasta o explicatie a faptului ca investitorii in industrii de inalt nivel tehnologic prefera structuri industriale fiabile, fara riscuri, certificate calitativ. In prezent, avantajul comparativ al Romaniei este recunoscut mai mult in zona industriilor intensive in forta de munca (industriile textile si de confectii, de pielarie si incaltaminte, mobila si artizanat), care insa genereaza venituri salariale relativ mai scazute.
Din pacate, atenuarea decalajelor nu se poate face pe termen scurt, dupa cum si cauzele au fost acumulate in decenii. Este vorba de modelul unei dezvoltari autarhice a tarii, ignorand avantajele schimburilor internationale, de industrializarea fortata care s-a autosugrumat in lipsa capacitatii de mentinere a unui nivel tehnic competitiv.
Dialogul sindicate-patronat, pentru a fi constructiv, trebuie sa aiba in vedere modernizarea intreprinderilor, paralel cu ridicarea calificarii fortei de munca, implicarea directa in desfasurarea masurilor active de combatere a somajului, prin crearea de intreprinderi mici si mijlocii, sprijinirea celor existente, prin masuri fiscale si credite, privatizarea in procedura de urgenta a capacitatilor de productie aflate in conservare s.a.m.d.
La un grad de utilizare a capacitatilor de productie sub 50%, oferta de forta de munca isi gaseste cu greu acoperire. Cu atat mai aberanta apare ideea ca acele capacitati care sunt acoperite cu comenzi sa-si intrerupa, prin greva, activitatea.