A venit ziua în care trebuie să răspundem la întrebarea "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?". Aproape 19 milioane de cetățeni sunt așteptați să voteze pentru sau împotriva redefinirii familiei.
Viorica Dăncilă și Patriarhul Daniel și-au exprimat deja votul.
Viorica Dăncilă a ajuns în jurul orei 9:00 la secția de votare, de la liceul Jean Monnet din Capitală.
” Tema familiei este una importantă pentru noi toţi. Am votat pentru valorile în care eu cred. Cred că este datoria noastră civică să ne exprimă punctul de vedere. Această consultare este expresia democraţiei şi cred că fiecare dintre noi avem datoria să ne exprimăm într-un fel sau altul”, a declarat premierul Dăncilă, după vot.
Patriarhul Daniel a ajuns în jurul orei 10:00, la secția de vot pentru a-și exercita votul. Este însoțit de mai mulți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române.
”Am votat Constituția așa cum a votat-o Parlamentul și este important să menționăm faptul că ținând seama de scopul acestui referendum, participarea la vot este o onoare, un drept și o binecuvântare”, a declarat Patriarhul Daniel.
Secțiile de votare s-au deschis la ora 7.00 și se vor încheia la ora 21.00. Referendumul este validat dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”.
“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.