Înaintea referendumului de joi din Marea Britanie privind apartenenţa la Uniunea Europeană, numeroase publicaţii din influenta presă britanică şi-au ales tabăra, unele pronunţându-se pentru menţinerea ţării în UE, altele pentru ieşirea din blocul comunitar, relatează miercuri AFP.
Pentru menţinerea ţării în UE sunt:
THE GUARDIAN: Cotidianul de centru-stânga a publicat luni un editorial în care a făcut apel ''să se voteze'' pentru rămânerea ţării în UE: ''Ca democraţie, UE reprezintă o manieră imperfectă de a răspunde la provocările lumii. Dar, pentru a răspunde la aceste imperfecţiuni, este nevoie de a o reforma, nu de a te îndepărta de ea''.
THE OBSERVER, în ediţia sa de duminică, s-a poziţionat, de asemenea, pentru menţinerea statu-quo-ului.
THE TIMES: Ziarul cu tradiţie conservatoare şi-a dezvăluit sâmbătă poziţia într-un editorial intitulat ''A refonda Europa'', folosind argumente similare celor din The Guardian: UE are nevoie de schimbări, dar trebuie să se rămână în interiorul ei pentru a le întreprinde cu bine. ''Cea mai bună soluţie la acest referendum ar fi o nouă alianţă între naţiunile suverane ale Uniunii Europene, alianţă bazată pe liber-schimb şi reforme şi care să fie condusă de către Marea Britanie'', a scris cotidianul.
Interesant este faptul că The Times face parte din grupul de media ce aparţine lui Rupert Murdoch, care deţine, de asemenea, Sunday Times sau tabloidul The Sun, amândouă partizane ale ieşirii Marii Britanii din UE.
THE INDEPENDENT: ''A vota pentru rămânerea în Uniunea Europeană nu înseamnă a da dovadă de laşitate, ci de încredere. Nu înseamnă a ceda tot controlul, ci de a face lucrurile în colaborare, într-un context de globalizare'', a scris luni într-un editorial cotidianul online.
THE MAIL ON SUNDAY: Tabloidul duminical a apărat menţinerea în UE pentru a face din Marea Britanie o ţară ''mai sigură, mai liberă şi mai prosperă'', şi a avertizat în legătură cu ''o plonjare în necunoscut''. ''Am putea fi atraşi de ideea de a fi un pic mai liberi, dar vom fi în primul rând în mod semnificativ mai săraci'' în caz de Brexit, a scris publicaţia.
DAILY MIRROR: Ziarul de stânga face apel să se voteze pentru rămânerea în UE, denunţând totodată o campanie ''care divizează' şi care este 'josnică şi dezagreabilă''.
THE FINANCIAL TIMES: ''A abandona cauza unei reforme constructive a unei Europe într-adevăr imperfecte ar fi mai mult decât defetist. Ar fi un act gratuit de automutilare'', scria joi cotidianul economic.
THE ECONOMIST: Prestigiosul săptămânal a luat o poziţie similară în aceeaşi zi într-un editorial intitulat ''Neuniţi, vom cădea''. ''Un vot pentru ieşirea din Uniunea Europeană pe 23 iunie (…) ar provoca daune grave şi durabile sistemului politic şi economiei britanice'', scrie revista.
Pentru părăsirea Uniunii Europene de către Regatul Unit s-au pronunţat:
THE SUN: Cotidianul cel mai vândut din Regatul Unit şi-a afişat preferinţa pe prima pagină săptămâna trecută. Brexit-ul, afirmă ziarul, este ''o şansă de a face Marea Britanie şi mai bună, de a întări democraţia noastră, de a prezerva valorile şi cultura noastră de care noi suntem, pe bună dreptate, mândri''. Frânat de ''expansiunea, neîncetată, a statului federal german'', viitorul Regatului Unit ar fi ''mai sumbru'' în cadrul blocului celor 28 de ţări, este de părere tabloidul.
THE DAILY TELEGRAPH a făcut apel, de asemenea, în ediţia sa de marţi pentru ieşirea din UE. ''O lume de oportunităţi aşteaptă un Regat Unit total independent'', scrie ziarul, estimând că a susţine Brexit-ul nu înseamnă nostalgia unei vârste pierdute, ci dorinţa ''unui nou start pentru ţara noastră''. ''Dacă referendumul de joi este o alegere între teamă şi speranţă, noi vom alege speranţa'', afirmă cotidianul. În ediţia sa duminicală, The Sunday Telegraph a publicat o pledoarie pentru ieşirea din UE. A vota pentru Brexit, explică ziarul, înseamnă a prefera ''optimismul şi speranţa'' în locul ''tristului pesimism'' al taberei care este în favoarea menţinerii ţării în UE.
THE SUNDAY TIMES, ediţia duminicală a The Times, a ales Brexit. ''Cu siguranţă, trebuie să fim gata să întâmpinăm dificultăţi, dar trebuie să ne păstrăm sângele rece'', afirmă cotidianul , criticând ''un proiect european centralizator întreţinut de lipsurile inerente ale zonei euro''. ''Nu este vorba de a-ţi respinge prietenii, ci de a pleda pentru o adevărată schimbare. Vrem ca asocierea noastră cu UE să fie mai suplă, mai flexibilă'', mai spune publicaţia.
În fine, THE DAILY MAIL: ''Dacă credeţi în Marea Britanie, votaţi pentru ieşirea (din UE)'', scrie tabloidul, vorbind despre o Europă ''bătrână, muribundă''. AGERPRES