Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a stabilit organizarea , în 19 noiembrie a referendumului privind demiterea sau nu a primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Referendumul, iniţiat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), este o premieră pentru Republica Moldova. Igor Dodon le-a transmis votanţilor un mesaj prin care îndeamnă participarea la referendum deoarece aceasta este „şansa noastră de a pune capăt haosului şi incertitudinii”.
Pe de altă parte, liberalii, susţinători ai primarului suspendat al Chişinăului, au anunţat că nu vor participa la „plebiscitul anti-Chirtoacă”.
Potrivit Unimedia, Cei care se vor prezenta la urne urmează să răspundă cu DA sau NU la întrebarea: „Susţineţi revocarea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă?”
În urmă cu o săptămână, primarul suspendat al Chişinăului a fost eliberat din arest la domiciliu şi a fost plasat sub control judiciar.
Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influenţă şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, în dosarul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) din Republica Moldova de anchetare a construirii unor parcări cu plată în Chişinău. Potrivit procurorilor primarul Chişinăului i-ar fi dat indicaţii viceprimarului capitalei moldovene, care era preşedinte al Comisiei de selectare a companiilor, să semneze contractul pentru construirea parcărilor cu o anumită firmă, fără avizul Consiliului municipal.
Din 26 mai, Chirtoacă a fost plasat în arest la domiciliu, fiind şi suspendat din funcţie în perioada desfăşurării anchetei.