Premierul francez Edouard Philippe a propus sâmbătă amânarea referendumului asupra independenței Noii Caledonii. Inițial referendumul era programat pentru 6 septembrie.
Din cauza coronavirusului, premierul francez Edouard Philippe a propus sâmbătă amânarea pentru 4 octombrie a referendumului asupra independenţei Noii Caledonii.
Premierul a transmis un proiect de decret cu această nouă dată preşedinţilor guvernului şi congresului Noii Caledonii, teritoriu francez situat în Pacificul de Sud, pentru un aviz consultativ în termen de 15 zile.
Cum a fost primită propunerea de amânare
Propunerea privind amânarea a fost bine primită de formaţiunile anti-independenţă din Noua Caledonie, dintre care cea mai importantă este Viitor şi Încredere.
După un prim referendum, care a avut loc pe 4 noiembrie 2018 şi care s-a soldat cu victoria celor care nu doresc independenţa (56,7%), un al doilea referendum a fost fixat de premier pentru 6 septembrie 2020, la mai puţin de doi ani de la primul, după cum prevede acordul de la Noumea ce organizează decolonizarea progresivă a arhipelagului.
Dacă tabăra anti-independenţă va câştiga din nou în 2020, un al treilea referedum ar putea avea loc până în 2022, în conformitate cu acordul de la Noumea.
Datorită unei reduceri drastice a zborurilor internaţionale şi a unor măsuri de izolare foarte stricte, Noua Caledonia a înregistrat doar 18 cazuri de COVID-19.