Întrebarea care va fi adresată la referendumul programat duminică este următoarea: "Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe 25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional?"
Prima căsuţă pe buletinul de referendum va fi NU, iar a doua DA.
Creditorii internaţionali cer Greciei tăierea pensiilor, modificarea legislaţiei muncii şi reducerea deficitului bugetar.
Grecia va intra în incapacitate de plăţi, la 1 iulie, prin neachitarea unei tranşe de 1,6 miliarde de euro către FMI.
Zeci de mii de persoane protestează în oraşele Atena şi Salonic, faţă de măsurile de austeritate propuse Greciei de creditorii internaţionali pentru a continua planul de asistenţă financiară, în timp ce presa a publicat întrebarea care va fi supusă referendumului.